Interesul personal și răspunderea națională
• politică debusolată și încercări de remediere n idei și reflexe politice n între abundență și insuficiență
De la „despotiile Orientale” și pînă la „democrațiile Occidentale” a fost o cale-atît de lungă „… că mii de ani i-a trebuit luminii să ajungă…”. în miezul epocii burgheze-capitaliste – un Charles de Secondat, baronul de Montesquieu (1689-1775) a fundamentat teoretic regimul constituțional în lucrarea „L’espri de Lois” (Spiritul Legilor) plecînd de la exemplul practic al Angliei (revoluția din 1642-1649) și a argumentat principiul separării Puterilor în stat (Legislativă, Executivă, Judecătorească) necesar pentru a preveni (prin cumularea lor) despotismul și arbitrariul. Concomitent, Jean-Jacques Rousseau, în lucrările sale „Discurs asupra inegalității între oameni” și „Contractul Social”, a exprimat sintagma obiectivă cum că „natura îi face liberi și buni pe oameni, dar societatea îi strică…”. Și atunci, statul trebuie astfel organizat încît să asigure suveranitatea poporului, veritabilă sursă a drepturilor guvernării. După 1848 – Țările Române, și apoi după 1866 – România, sub influența benefică a ideologiei franceze și germane a statuat constituționalitatea drepturilor și obligațiilor cetățenești, exprimată în regimul politic Parlamentar, cu cele două Camere (model belgian): Senatul și Camera Deputaților. Timp de peste șapte decenii politica românească s-a ancorat în politica civilizațiilor europene. De prin 1938 și pînă în 1989, o jumătate de secol, România a sincopat în regimurile politice dictatoriale și, ceea ce a fost mai rău, nu numai regresul dezvoltării economico-sociale, dar s-au produs mutații malefice în mentalitatea întregului popor.
De aproape 16 ani se tatonează, se investighează și experimentează fel de fel de soluții pentru a se reveni la normalitate. Unii spun că revenirea la normal trebuie realizată în tot atît timp cît s-a prejudiciat normalul. Un presupus profet (Silviu Brucan) estima perioada revenirii la normalitate la 20 de ani. Personal, mă întreb dacă nu va fi necesar mai mult. Lucrurile rele se disipează mult mai repede decît cele bune. Exemplul cel mai elocvent este confirmat și de gradul de socio-educație al generației noastre tinere. De aceea este imperios necesară sporirea eforturilor pentru radicalizarea vieții noastre politice, la care intelectualitatea trebuie să aibă un rol mult mai direct, cunoscîndu-se că pasivitatea și indiferența generează debusolarea și degringolada la care, de fapt, asistăm atît de neputincioși.
Se clamează mereu, de către mulți factori politici și oameni de bună credință (a nu se confunda noțiunile), că trebuie să se petreacă un proces activ de transformare a clasei noastre politice. O astfel de transformare nu se poate face – versus – clasei politice, fiindcă ar fi un non sens. O zicală populară spune: „Nu-și taie nimeni craca de sub picioare…”. Și atunci, trebuie să vină „Katrina” (ferească Domnul!), uraganul poporului care să-și croiască soarta pe măsura întregului vulg. A fost – în România sfîrșitului de secol al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea – un regim parlamentar bicameral, dar era regele ca factor de cumpănă, de echilibru. Senatul (Camera Superioară) juca rolul de arbitru-cenzural asupra Camerei Deputaților și-și rezerva dreptul de monitorizare; nu se călcau, în paralel, în picioare și-și disputau propriile interese, ca acuma. Parlamentul era convocat periodic, atunci cînd se simțea nevoia de elaborare de legi noi, în sesiuni ordinare și extraordinare, acordîndu-se indemnizațiile de rigoare celor convocați. Votul fiind uninominal, erau selectați oameni cu stare materială și notorietate spirituală, care de multe ori renunțau la indemnizațiile respective. Nu erau funcționari publici cotidieni, cu state de plată zi de zi, plus indemnizațiile din bugetul statului și contribuțiile amărăștenilor. Acum, cînd șeful statului a declanșat posibilul proces de reabilitare a clasei politice prin „Parlamentul Unicameral” și „Votul Uninominal”, cine credem că debordează din abundență în insuficiență? Tocmai acei reprezentanți „cunoscători” ai intereselor personale și de grup (deputați, senatori) care-și văd periclitate fotoliile de odihnă din Parlament, unde gestează de aproape două decenii. M-au impresionat plăcut răspunsurile din presa locală ale unor parlamentari băcăuani ca: senatorul Radu Cătălin Mardare, Cristian Cucuian, deputatul Gabriel Vlase, senatorul Ioan Aron Popa ș.a., care cu simțul răspunderii nu-și pun mai presus interesele personale, ci au inoculat spiritul răspunderii naționale. în timp ce alții, cîrcotași de meserie și ineficienți în Parlament, care n-au vibrat în fața unui microfon susținînd o cauză populară sau să fi promovat un proiect legislativ, caută tot soiul de tertipuri spre a-și prelungi șederea pe locurile călduțe invocînd chițibușuri procedurale (deputatul Valeriu Gheorghe, Minodora Cliveti etc).
Trebuie să conștientizăm faptul că așa nu se mai poate. Indiferent de elucubrațiile procedurale, poporul trebuie să-și spună hotărît cuvîntul și de această dată, pe cale democratică – Referendumul.
Preconizatele schimbări să fie făcute cît mai transparent și cu deplin discernămînt, fără echivocuri, pentru că numai salturile curajoase, revoluționare, pot contribui la îmbunătățirea calității vieții noastre politice și, implicit, la creșterea calității vieții acestui popor.
Prof. dr. Jean CIUTĂi rău, nu numai regresul de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.