Dacă ești om al condeiului și nu ești înregimentat în partidul aflat la putere, nu ai nici o șansă să publici sau să obții finanțări. Este una dintre concluziile la care au ajuns ieri scriitorii, poeții și publiciștii din țară, dar și din diasporă, veniți în Bacău pentru a participa la cea de a V-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Avangarda XXII”. Prima manifestare din cadrul festivalului a avut loc în sala „Ateneu” a Colegiului „Ferdinand I” din Bacău, unde s-a desfășurat colocviul cu tema: „Rolul scriitorului în societatea de consum”. Invitația scriitorului și publicistului Victor Munteanu, președintele Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”, una dintre instituțiile care se numără printre organizatorii acestei manifestări, a fost onorată de nume grele ale publicisticii românești din țară și de peste hotare. Printre cei care le-au vorbit elevilor de la „Ferdinand” despre condiția scriitorului într-o societate în care valorile sînt selectate doar în funcție de cota de piață s-au aflat Gheorghe Neagu, directorul revistei „Oglinda literară” din Focșani, Nicolae Sava, redactor al cotidianului „Ceahlăul” din Piatra Neamț, Sorin Cunea, fostul redactor al postului de radio Europa Liberă – publicist băcăuan stabilit în Germania de cîteva decenii, scriitorul băcăuan stabilit în Israel George Mosari, clujeanul Al. Florin Țene și băcăuanul Val Mănescu. Cel care a criticat vehement influența politicului în finanțarea publicațiilor literare a fost profesorul Gheorghe Neagu. „Reviste precum «România Literară» primesc finanțări de peste un miliard, în vreme ce «Ateneului» i se alocă doar o sută de milioane de lei, iar «Oglinda literară» nu primește nimic. Dacă scrii la o publicație apropiată de Putere, primești bani, dacă nu, nu vezi un leu”, a spus profesorul Neagu.
Scriitorul clujean Al. Florin Țene a fost mai nuanțat. El a ținut să atragă atenția că și cei din vechea putere procedau la fel. „Oricît am vrea să nu recunoaștem acest lucru, viața unui scriitor în România zilelor noastre este dependentă de politic”, a concluzionat Gheorghe Neagu. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.