1001 impresii din lumea arabă

Amintiri din război

Doru CIUCESCU

Aproape că nu există o pagină din cărțile de istorie care să nu relateze direct sau indirect un … război între grupuri, clase sociale, partide, popoare, state. Atenienii s-au luptat cu spartanii pentru supremație în lumea greacă în timpul războiului peloponesiac (431 – 404 î.e.n.), romanii împăratului Traian au au avut nevoie de două războaie (101 – 102 și 105 – 106) pentru a înfrînge rezistența opusă de dacii regelui Decebal, francezii și englezii au avut chiar și un război denumit de… 100 de ani (1337 – 1453), americanii s-au luptat între ei în războiul de secesiune (1861 – 1865).
Arabii nu au făcut și nu fac excepție în această privință, atît în timpul cît și după perioada preislamică. Expansiunea Islamului a debutat prin bătăliile susținute de armata condusă de Profetul Muhammad de la Badr din 624 (cînd 313 musulmani au bătut 950 inamici), de la Ohod din 625 (cînd 700 musulmani au înfrînt 3 000 de inamici) și de la Fosse din 627 (cînd 1 500 musulmani au nimicit 13 000 de inamici) în încercările de cucerire a orașului Macca (Mecca), de unde Profetul fusese obligat să fugă pe ascuns la Madina (Medina) în 622. Ca urmare a Tratatului de pace încheiat în 628 la Hodaibiia, Profetul și adepții lui au putut intra pașnic, doi ani mai tîrziu, în Macca, unde au găsit o populație formată în majoritate din arabi politeiști, evrei și aproximativ 50 de arabi creștini, restul fiind arabi islamizați în ultimul timp.
Generația mea a avut șansa să nu cunoască ororile războaielor decît din cărți, filme, mass-media și povestirile părinților sau ale persoanelor mai în vîrstă. Tatăl meu, care și-a pierdut o mînă în luptele pentru cucerirea Sevastopolului și a fost distins cu ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler îmi spunea că în război îți poți da seama mai bine de complexitatea răului, de… banalizarea răul, de ceea ce omul poate face semenului său. Mai tîrziu, în perioada cît am acordat asistență didactică în Algeria și Maroc, am avut ocazia să ascult mărturii despre conflictele armate din țările Golfului. Pe unele dintre ele le-am auzit în Kenitra (Poduleț), localitate unde se găsește unicul port fluvial din Maroc și care are o oarecare rezonanță… războinică. între 1912 și 1932 a fost denumită Pont (Podul) Lyautay, după numele mareșalului care a impus Protectoratul francez asupra Marocului în urma Tratatului de la Fez din 30 martie 1912. Tot aici, la 8 noiembrie 1942 au debarcat trupele americane.
în vara anului 1996 mă aflam la Mehdia-plage, o limbă ascuțită de nisip cuprinsă între țărmul oceanului Atlantic și estuarul uedului Sebu (Sebou), situată la numai 10 kilometri de Kenitra. Ședeam pe un bolovan situat la capătul unui dig care avansa mult în ocean, locul preferat al admiratorilor de întinderi marine care n-au posibilitatea să navigheze, ca și al pescarilor amatori. Lîngă mine se găseau domnii Bahits (Cercetătorul) Aalami (Cosmopolitul), profesor universitar de sociologie la Universitatea din Casablanca, partenerul meu de tenis și Jundi (Soldat) Cuiați (Kuweitianul), profesor universitar, tot de sociologie, dar la Universitatea din Al Cuiaț (Al Kuwait), posesorul unei undițe de lungime respectabilă. Venit ca profesor-invitat, kuweitianul dorea ca în week-end-uri să-și petreacă timpul în cît mai multe locuri de… pescuit din Maroc. Oceanul era calm și micile valuri se spărgeau cu un zgomot înfundat la contactul cu tetrapodurile care protejau digul pe margini, estompînd zgomotele familiare ale uscatului și făcîndu-mă să mă simt oarecum… dezrădăcinat. Jundi începuse pregătirea pentru activitatea de pescuit, iar eu am încercat să aflu mărturii la prima mînă despre invazia irakiană în țara lui începută la 2 august 1990. Jundi nu s-a lăsat mult rugat:
– Războiul din Kuweit, denumit și al doilea război din Golf, a opus Irakul unei coaliții de 34 de țări, susținute de rezoluția 678 a Consiliului de Securitate al O.N.U., din 29 noiembrie 1990. La 16 ianuarie 1991 începe operațiunea „Furtuna din deșert” cu un bombardament aerian continuu de 100 de ore. La 28 februarie 1991 operațiunile militare au luat sfîrșit deoarece Kuweitul fisese eliberat. A urmat masacrarea în masă a șiiților și kurzilor din Irak, îndemnați de americani să se revolte contra dictatorului.
– Saddam Hussein a fost un bun conducător militar, nu-i așa?, am continuat eu cu întrebările.
– Prefer să menționez unele date statistice: pierderile irakiene au fost de 100 000 de morți și 60 000 de răniți, în timp ce Coaliția a înregistrat numai 240 de morți și 770 răniți. Este clar, nu?
– Oricum, Saddam Hussein a avut experiența conducerii pe cîmpurile de luptă în urma conflictului cu Iranul, am continuat eu.
– Ce conflict, domnule?, a exclamat kuweitianul. A fost un adevărat război, care a început la 22 septembrie 1980, cînd Saddam Hussein a ordonat invazia Iranului sub pretextul unui diferend de frontieră și s-a încheiat la 18 iulie 1988, cînd ayatolahul Khomeiney, născut cu numele de Ruhallah Musaui, a acceptat încetarea ostilităților cerută de rezoluția 598 din 20 iulie 1987 a Consiliului de Securitate al O.N.U. Cît despre Saddam Hussein, el s-a comportat ca un dictator sîngeros. Presa internațională a prezentat scene tragice în care generalii de armată responsabili de eșecul atacurilor cu rachete pe teritoriul Iranului erau legați cu sîrmă și lanțuri de alte rachete pentru… a le dirija mai bine în timpul zborului spre obiectivele inamice. Dar mai bine să vă spun un banc, ca să vă decrețiți frunțile: știți de ce sînt superioare rachetele irakiene? Răspund tot eu: deoarece, pentru a nu greși ținta în caz de vizibilitate redusă, ele se întorc… la baza de lansare!
– Bun banc, l-a felicitat Bahits pe Jundi. Mai spune-ne unul!
– Saddam Hussein, într-una din vizitele pe frontul irakiano-iranian, a dat o cărămidă unui soldat și i-a cerut să doboare un avion inamic. Soldatul sparge cărămida în două și răspunde: „Așa voi doborî două avioane”.
– Foarte bun banc, l-a felicitat Bahits pe Jundi. Mai știi unul?
– Ce spune un militar cu grade înainte de a arunca undița?
– Nu știu, am răspuns eu.
– Pentru a lua la asalt reduta inamicului am nevoie de voluntari; curajoșii să facă un pas înainte!, a fost răspunsul.
– Și tu cum procedezi?, a întrebat Bahits.
– Nefiind militar, ci profesor universitar, eu spun: pentru a lua la asalt reduta științei am nevoie de voluntari; curajoșii să vină la cursuri!
– Dar, în Kuweit, prezența la cursuri a studenților este obligatorie sau facultativă?, am mai avut eu o curiozitate.
– Prezența studenților la cursuri este obligatoriu… facultativă, a răspuns, zîmbind, Jundi, după care m-a întrebat: dar în România cum este?
– în România de după ’89 cea mai mare prezență a studenților se înregistrează la… primul curs și la… cursul festiv, am evitat eu, cu un zîmbet crispat, să răspund direct la întrebare.ldat) Cuiați (Kuweitianul), profesor universitar, tot de sociologie, dar la Universitatea din Al Cuiaț (Al Kuw

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!