Medicii au fost asaltați, săptămîna trecută, de numeroși pacienți bolnavi de viroze respiratorii și pneumonii. Cel mai mult au avut de furcă medicii pediatri, deoarece majoritatea pacienților au fost copii. Raportările medicilor din județ la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău arată că, în perioada 3 – 9 octombrie, s-au înregistrat 664 de cazuri de viroze, din care 93 de bolnavi au necesitat spitalizare. Cei mai afectați au fost copiii cu vîrste de pînă la patru ani, la medici ajungînd 297 de copii, din care 59 au fost internați pe loc. Nici copiii între cinci și 14 ani nu au fost ocoliți de boală, 180 dintre ei primind tratament de la doctori, iar 15 au fost internați. Tot în această perioadă s-au înregistrat și 335 de cazuri de pneumonii, din care 119 persoane au fost spitalizate. Foarte afectate au fost și persoanele între 15 și 64 de ani. „Aceasta a fost prima săptămîna în care s-a făcut monitorizarea acestor cazuri și va continua, mai ales că există pericolul unei pandemii de gripă. De aceea, medicii trebuie să fie foarte atenți în diagnosticarea cazurilor”, ne-a declarat medicul Marin Buștuc, director adjunct la DSP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.