Cotitura lingvistică

Limbajul spațiului – în perspectiva integrării europene

Mai puțin de un an de zile ne desparte de momentul integrării europene a României. Cel puțin guvernanții dau ca sigură această accedere la 1 ianuarie viitor. Este, așadar, îndreptățită întrebarea pe care fiecare dintre noi, românii, trebuie să ne-o punem: avem capacitatea de a ne asuma limbajul spațial în care vom fi nevoiți să comunicăm? Iată cîteva opinii pe această temă, în rîndurile ce urmează:

Vrem-nu-vrem, cu toții vom trebui să ne însușim noi termeni. Proxemica este unul dintre aceștia și reprezintă studiul relațiilor spațiale ca mod de comunicare. Antropologul american Edward T. Hall – unul dintre teoreticienii care, printre primii, a tratat structura experienței modulată cultural, tinde să dea culturii o definiție ca ansamblu de coduri și ne este propusă ca o adevărată gramatică a spațiului. Un spațiu pe care îl menține între el și semeni și un alt spațiu pe care îl construiește în jurul său – în familie și la locul de muncă. Principala temă pe care o abordează vizează spațiul personal și social și modul în care acesta este perceput de individul modulat cultural – jocul teritoriilor, efectele simbolice ale organizării spațiului, distanțele fizice ale comunicării.
Multă vreme s-a crezut că toți oamenii percep în același mod experiența. Pe cale de consecință, mergînd dincolo de variabilele culturale și raportîndu-se la aceeași experiență directă, doi oameni ar putea găsi în aceasta un fundament concret comun, capabil să-i apropie unul de celălalt.
Investigațiile asupra proxemicii sînt de natură să arunce o umbră de dubiu deloc neglijabilă asupra validității acestei ipoteze, cu deosebire în cazul în care cei doi indivizi aparțin unor culturi diferite. Este clar că ei vor utiliza limbi și sisteme de valori diferite, dar, mai mult decît atît, vor „locui în lumi senzoriale” diferite.
Oamenii aparținînd diferitelor culturi utilizează în mod diferit simțurile. Există culturi pentru care unele dintre acestea sînt mai accentuate decît pentru altele. Dar, dacă percepția este modulată cultural, modalitățile de orientare în spațiu sînt, de asemenea, determinate cultural. Arta, privită dintr-o anume perspectivă, este capabilă să releve diferențele dintre lumile perceptuale ale diverselor culturi și propriul nostru univers perceptiv.
Un element important legat de relațiile spațiale ca mod de comunicare îl constituie distanța impersonală. Factorul decisiv în reglarea acestei distațe îl reprezintă modul în care persoanele resimt poziția față de celălalt. Oamenii percep spațiul de manieră dinamică, în raport cu acțiunea – adică cu ceea ce se poate face în respectivul spațiu și nu cu ceea ce apare vizibil unei priviri pasive. De aici trebuie să înțelegem cel puțin două lucruri: primul – că orice efect are o singură cauză, identificabilă; al doilea – că granițele ființei umane încep și se termină cu propria epidermă. Dacă reușim să ne desprindem de deprinderea de a căuta o unică explicație și să ne imaginăm omul ca o ființă înconjurată de cîmpuri care se lărgesc și se îngustează, îl vom putea înțelege dintr-o perspectivă cu totul nouă. Vom putea, din acest moment, să înțelegem mai bine comportamentul uman și tipurile de personalitate. Pentru că fiecare dintre noi sîntem purtători ai unui anume număr de personalități situaționale învățate. Este, dacă vreți, „zestrea” cu care intrăm în comunitatea europeană și funcție de care ne vom adapta, sau nu, spațiului european comun.
Este tot mai evident faptul că șocurile produse la întîlnirea dintre sistemele culturale nu se rezumă la relațiile internaționale. Asemenea șocuri pot căpăta, adesea, proporții catastrofale chiar și în interiorul aceleiași națiuni. Un exemplu de asemenea șoc poate fi cel produs la întîlnirea dintre cultura rurală cu cea urbană, iar pe de altă parte, invadarea spațiului rural cu modele specific urbane insuficient adaptate contextului. în ciuda a ceea ce s-ar putea crede, diversele grupuri purtătoare ale unei anumite culturi conservă percepțiile tipice acesteia într-un substrat al conștiinței mai puțin evident, chiar și în contextul „migrării” în alt spațiu cultural. Una dintre consecințele conservării modului propriu de percepere a spațiului într-un cadru cultural diferit este aceea că generează, pentru anumite culturi, reacții de inadaptare.
Mesajul nostru nu poate fi, așadar, decît acela că se impune o revizuire, pe un fond amplificat, a perspectivei asupra lumii și a condiției omului în calitate de purtător de bagaj cultural, tradusă într-o atitudine mai înțelegătoare și mai realistă atît în ceea ce-i privește pe ceilalți, cît și în ceea ce ne privește pe noi înșine. Codurile de limbaj prin care oamenii comunică sînt legate și de modul de organizare și utilizare a spațiului. Esențial este să învățăm să descifrăm ceea ce ne comunică „limbajul silențios”, așa cum este necesar de a înțelege comunicarea orală sau scrisă. Așadar, este cît se poate de limpede ce avem de făcut în perioada imediat următoare a… integrării europene. (Corina-Gabriela CEPARIU)ce ale comunicării.
Mu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!