REPORTER ÎN PIAȚĂ Feciorii domnului Șova

Redacția Ziarul de Bacău

Între oamenii pe care i-am cunoscut aici, în Piața Centrală a Bacăului, și cărora le port sentimentul respectului pentru munca și dîrzenia cu care înfruntă marile probleme ale unei „tranziții” care se încăpățînează să nu se mai încheie, se află și domnul Cornel Șova. Șofer „la bază”, el se ocupă acum – împreună cu membrii familiei sale – de comercializarea legumelor și fructelor. Are un magazin în piață și o „tarabă” din care încearcă să supraviețuiască. Dar nu despre asta, nu despre munca sa vreau să scriu mai departe… Într-o zi am văzut cărînd saci cu „marfă” un tînăr, la vreo 17-18 ani, băiat îmbrăcat cuviincios, sobru, poate prea sobru pentru vîrsta lui, lucru pe care l-am constatat după ce l-am întrebat „de cînd lucrează aici?” Mi-a răspuns clar și ferm că „eu îmi ajut tatăl…, de fapt sînt, încă, elev, dar îl voi ajuta întotdeauna pentru că îmi place munca…” Sigur, am redat cu aproximație cuvintele lui, poate am „înflorit” puțin ceea ce mi-a zis, dar, în esență, asta mi-a spus… După cîteva zile, întîlnindu-l la magazin pe tatăl băiatului, domnul Cornel Șova, acesta a zîmbit larg, cu toată fața: „Da, e vorba de Bogdan, fiul meu cel mare, e în vacanță și, ca de obicei, e mîna mea dreaptă… E foarte muncitor și serios. Iar la școală învață foarte bine…” Orice părinte, cînd vorbește despre copiii săi, poartă în glas o anume mîndrie nedisimulată. „Și vreau să vă mai spun că știe mult mai multe lucruri ca mine, e citit, vorbește, cu frate-su, Engleza…, eu nu prea mă pricep” – și, cînd adaugă asta, înțeleg că domnul Cornel Șova e cu atît mai bucuros de comportamentul fiilor săi cu cît aceștia au ajuns undeva, „deasupra lui”. Și, tot el: „Orice părinte trebuie să fie fericit și să lupte ca urmașii lui să-l întreacă, să fie și mai buni…!”

Da, un adevăr, un crez de viață care-i face cinste atît lui, ca tată, cît și doamnei Elena, soția sa… Bogdan, tînărul acesta „sobru”, e elev la Seminarul Teologic din Botoșani, mai are un an de studiu , după care va pleca la Institutul Teologic și va deveni preot. „Mi-a spus asta de cînd avea vreo trei sau patru ani. Nu știu cine i-a băgat în cap să se facă preot… Dar eu l-am stimulat în această direcție tot timpul…” După care, domnul Șova adaugă: „Și Alexandru, celălalt băiat al meu, va lua tot drumul preoției… Va urma exemplul fratelui său mai mare…” Atunci, mi-am reamintit ce spunea unul dintre iluștri sociologi și filosofi români, citez cu aproximație – „nu oricine e bun pentru orice; fiecare e bun pentru ceva…” Eu sînt convins că frații Șova sînt făcuți pentru a deveni preoți, dăruiți cu harul acesta atît de nobil… (Eugen VERMAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.