Ascensiuni duhovnicești

Minunea din Cana Galileii

• începutul lucrării publice a lui Iisus * S-a arătat (prima dată) slava Lui și au crezut în El ucenicii săi” (Ioan 2, 11)

Duminica de după Botezul Domnului ne-a înfățișat – prin Sfînta Evanghelie citită la Sfînta Liturghie – începutul activității publice a Domnului nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat și om adevărat. Ieșind din pustia Carantaniei, unde a fost ispitit de diavol, Iisus s-a deplasat în Galileea adunîndu-Și ucenici în jurul Lui. De aici a început să propovăduiască Evanghelia (gr. to Evanghelion – veste bună) mîntuirii în satele din Galileea, începînd din Capernaum, care avea să fie denumit „cetatea sa” pentru că foarte multe învățături dumnezeiești le-a transmis de aici (vezi marea cuvîntare euharistică, Ioan cap.6).
Faima Lui s-a răspîndit imediat în tot ținutul. Esențial, prin predica și vindecările făcute s-a făcut simțită, în cei de la început, dumnezeirea Sa. Astfel apare dintru început Persoana lui Iisus în Evanghelie: Dumnezeu adevărat și omul deplin realizat, iar modul acesta al arătării Lui (epifania) nu poate fi explicat decît prin adevărul (dogma) unirii ipostatice proclamată de Sfinții Părinți la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451).
în protestantismul Reformei de la 1517, Ernest Renan a voit să împace în Hristos un chip de om ireproșabil cu autoamăgirea sau cu iluzia că era Dumnezeu, fără să fie de fapt. Paradoxal, Renan nu a reușit să nu anuleze chipul Lui uman ireproșabil. Cum transpare din Evanghelii, însăși convingerea lui Iisus despre dumnezeirea Lui nu are la bază nimic amăgitor, sau voit. Iisus trăia sincer realitatea dumnezeirii Sale și pe aceasta o trăiau și o simțeau toți cei ce se apropiau cu încredere de El.
Sfintele Evanghelii precizează că „s-a întors Iisus (din pustiul Carantaniei) cu puterea Duhului în Galileea(…). Și învăța în sinagogile lor, slăvit fiind de toți” (Luca 4, 14 – 15). Apoi „a străbătut Iisus toată Galileea, învățînd în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia âmpărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor” (Matei 4, 35). „Mulțimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan” (Matei 1 – 1, 33). „De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat âmpărăția cerurilor” (Matei 4,17).
Cum ușor se poate observa, Iisus începea și El cu aceeași veste ca și Sfîntul Ioan Botezătorul. Dar în toată propovăduirea (predica) Sa vorbea mai ales de această âmpărăție divină care începe prin El și se simțea prezentă în El de către toți cei ce se apropiau cu sinceritate de El.
Predica Sa a fost însoțită de minuni. Acestea făceau și ele simțită prezența lui Dumnezeu în El. Cea dintîi minune a fost cea din Cana Galileii. Așa precizează Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan (ucenicul prea-iubit al Domnului) și aceasta pare a rezulta din afirmația lui Iisus că încă n-a început „vremea” propovăduirii Lui.
La nunta din Cana Galileii, unde a fost chemat Iisus și ucenicii Săi (în număr de șase), Iisus a prefăcut apa în vin, arătînd puterea harului sau dumnezeirii Sale. La știrea pe care I-o dă Sfînta Fecioară, prezentă la nuntă, că gazdele nu mai au vin, Iisus afirmă: „Ceasul Meu încă n-a sosit” (Ioan 2, 40). însă Sfînta Fecioară era convinsă că Fiul dumnezeiesc poate face minunea să scoată pe gazde din situația jenantă în care se aflau. Cu multă delicatețe, I-a cerut lui Iisus, în mod indirect, să facă o astfel de minune. De aceea le cere gazdelor: „Să faceți tot ceea ce vă va spune!”. Iisus i-a spus Sfintei Fecioare că încă n-a venit vremea să se impună prin minuni. Totuși, n-o refuză, și Maica Lui știa aceasta. De aceea, Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu le-a cerut slujitorilor de la nuntă să fie atenți și să facă ceea ce le va cere El. Aici se arată rolul Sfintei Fecioare de Mijlocitoare, făcînd un act de intermediere între ei și Iisus. în același timp, îi îndemna să aibă toată încrederea în El și să facă tot ce le poruncește.
Oficiind minunea prefacerii în vin, s-a „arătat (prima dată) slava Lui și au crezut în El ucenicii Săi”. Cum se știe, ucenicii veniseră la Iisus în baza îndemnului Sfîntului Ioan Botezătorul, dar și a convingerii că în El este prezentă o putere mai presus de cea omenească. încă nu o văzuseră confirmată prin fapte. Dar acum s-au convins și „au crezut” în El!
De ce?
Minunea de la Cana Galileii n-a fost o faptă de vindecare a unui trup omenesc, în care s-ar fi putut crede că are un rol și efortul sufletesc al bolnavului. Sau, eventual, „autosugestia”… Minunea de la Cana a fost o faptă prin care Iisus a intervenit în legile naturii, demonstrînd în mod explicit că El este mai puternic decît ele. De aceea „cînd sfințește apa Botezului preotul ce oficiază această lucrare harică rostește: „Mare ești Doamne, și minunate sînt lucrurile Tale, și nici un cuvînt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”. (Pr. prof. dr. Constantin LEONTE)at decît prin adevărul (dogma

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!