Femeile-primar din județul Bacău spun că nu au fost, și nici nu sînt, supuse discriminărilor între sexe și, mai mult, cred că își fac treaba mai bine decît un bărbat. Cu toate acestea, ele au declarat că, în România, femeia trebuie să dea serios din coate, pentru a ajunge într-o funcție de conducere, dovadă fiind numărul foarte mic de reprezentante ale sexului frumos care au cîștigat în lupta electorală. „Vreau să vă spun că mă simt mult mai puternică decît un bărbat. Ca drept dovadă, în campania electorală din acest an, am învins numai puțin de șase bărbați, care au aspirat la fotoliul de primar al comunei Tamași. Față de al doilea clasat, am avut peste 800 de voturi în plus, semn că oamenii mă iubesc”, ne-a declarat primarul Veronica Donțu. Ea spune că, pînă în prezent, nu a simțit nici un fel de discriminare din partea bărbaților-șefi.
„Dovada s-a putut vedea cu prilejul inundațiilor din acest an. Nu pot să spun că eu, Veronica Donțu, sau comuna Tamași au fost în dezavantaj față de comunele Asău, Agăș sau Săucești. în cazul cînd voi simți așa ceva, cred că sînt pregătită să fac față situației”, a mai spus edilul din Tamași.
Rodica Bădic, primarul din Helegiu, este de părere că nu sexul contează, atunci cînd este vorba despre luarea corectă a deciziei. „Toată lumea a fost fair-play cu mine pînă acum și mă admiră. Pot să spun că am reușit să ajung să conduc o comună. Nu am simțit nici o urmă de discriminare sau marginalizare, ori de subiectivism, din partea șefilor județului. Cred că profesionalismul trebuie să-și spună cuvîntul. Dacă arăți că ești destoinic, poți să dai cu pumnul în masă, pentru a-ți impune punctul de vedere”, crede primarul din Helegiu.
Comuna Secuieni este condusă de un primar independent. Contabila Adriana Ojog a reușit să cîștige lupta electorală cu bărbații, pentru că, spune ea,” oamenii mă iubesc și mulți dintre ei mă consideră ca o adevărată mamă. Inclusiv salariații din primărie. Am reușit să trec peste chestii care țin de manifestări învechite și locuitorii comunei știu că eu, Adriana Ojog, nu le pot da decît ce este al lor, nu fac afaceri în detrimentul comunei și nu suport lenea. Poate de aia am putut să mă impun în fața celor puternici”, spune și Adriana Ojog. (Florin NISTORESCU)tre ei mă consideră ca o adevărată mamă. Inclusiv salariații din primărie. Am r
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.