Spectacol de muzică și poezie. Cam aceasta ar fi definiția programului dedicat lui Mihai Eminescu, pe care l-au putut viziona elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău, vineri după-amiază, cu începere de la ora 12.00. Manifestarea, denumită „Prezentul etern eminescian”, a fost prima activitate culturală pe care Biblioteca din Bacău a organizat-o anul acesta alături de tinerii ei cititori. Cei peste 50 de elevi prezenți în inima Parcului „Cancicov” au avut ocazia să ia contactul cu creația eminesciană, pe care o pot răsfoi și citi la bibliotecă, grație expoziției de carte „Repere eminesciene”. Colaborarea cu Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale și-a făcut simțită prezența în spectacolul susținut de elevii de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și actorii profesioniști Eliza Judeu, Luiza Sarivan și Adriana Pîrvu, de la Teatrul „Bacovia”, care au recitat din lirica eminesciană. Serbarea lui Mihai Eminescu la Biblioteca „C. Sturdza” a mai cuprins o expoziție de ex-libris „Personalitatea și opera lui Eminescu – motiv de inspirație pentru artiștii plastici”. Serbarea marelui poet român s-a încheiat cu o călătorie virtuală la Ipotești, respectiv, elevii au putut lua contactul prin intermediul casetelor video cu locurile natale ale lui Eminescu. Seria manifestărilor din preajma zilei de naștere a autorului „Luceafărului” la Biblioteca Județeană va continua și luni dimineață. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.