Prima casă reconstruită în Bacău după inundații a fost sfințită, ieri, de către proprietari. Sfințirea s-a făcut în prezența vecinilor și a reprezentanților consiliului local. Mai toată suflarea de pe strada Brîndușei s-a strîns în curtea familiei Drăghici. Familia, grav lovită în urma inundațiilor din vară, s-a mutat în noua casă și, religioși din fire, au sfințit-o. Casa lor a fost prima care a căzut pradă apelor din oraș și a fost prima casă reconstruită. Casa a constituit o premieră, pentru că ea a fost construită din plăci de PFL. Atunci, familia a refuzat să locuiască într-o „casă de rumeguș”, dar pe parcurs au revenit la sentimente mai bune. La sfințire au luat parte majoritatea vecinilor de pe stradă, Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău și Mihai Năstruț inspectorul care s-a ocupat de reconstrucția caselor din oraș, și consilierul local Dorin Vieriu.
Reprezentantul consiliului local a lăudat noi proprietari pentru că au tras cot la cot cu muncitorii. „Sînteți printre puținii care au reușit să se mute în casele noi. Mă bucur că ați muncit să va mutați mai repede”, a spus consilierul Vieriu.
Familia Drăghici s-a mutat în noua casă pe 31 decembrie, dar încă nu au mobilă pentru cele două camere, fiindcă tot ce au avut a fost luat de ape. Acum, în casa familiei locuiesc două familii, cea de-a doua fiind a fiicei lor. Dorm cum apucă, dar spun că în timp vor încerca să-și mobileze casa. „Eu dorm pe o saltea, soțul cu unul dintre băieți doarme pe o cananapea, iar restul, într-o altă cameră, tot pe o canapea. Oricum, ne bucurăm că avem un acoperiș deasupra capului și știm că sînt mulți cei care au nevoie de ajutor, așa că nu mai cerem nimic acum”, ne-a delarat Gabrila Drăghici, proprietara noii case. Totuși, o umbră de supărare tot a intrat în casa familiei Drăghici. Ei au spus că nu au reușit să se împace încă cu gîndul că au avut o casă cu cinci camere și acum locuiesc într-una cu doar două. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.