Conspirația greșiților

Greșiți în U.E.

Ovidiu TUDORAN

Primesc în continuare două feluri de feed-back-uri critice. Unii spun că mi-am pierdut voracitatea de cînd mîzgîlesc hîrtia periodic și ar trebui să renunț, concentrîndu-mă numai la scrisul pentru mine și „sertar”. Alții ma acuză că, dimpotrivă, mi-am pierdut poezia, sensibilitatea și romantismul. Toți sînt sinceri și par a avea dreptate. Unul este prietenul meu din categoria „îngrozitor de puțini politicieni greșiți”, pentru că nu a schimbat niciodată barca și, probabil, va avea decența finală de a-și lua acasă portretul întemeietorului de partid, înainte de a stinge lumina. El mă acuză că nu am dreptul să critic policienii de cînd nu mai practic activ munca de partid și, în plus, sînt deja destui demagogi care plîng cu lacrimi de crocodil soarta profesorilor, sanitarilor, funcționarilor, jurnaliștilor, pensionarilor sau țăranilor. Mai mult, el îmi amintește că profesorii sînt ipocriți, comozi, fac meditații și au cea mai lungă vacanță de pe mapamond (patru luni anual!). Sanitarii, de la infirmieră la profesor universitar, iau șpagă. Funcționarii publici iau șpagă și avansează nu după merit, ci după proptele de partid. Jurnaliștii fac bani șantajînd, țăranii sînt leneși și nespălați, iar pensionarii își merită soarta, pentru că majoritatea l-au aplaudat pe Ceaușescu și ar mai face-o și acum, dacă ar avea pe cine. Nu pot nega partea adevărată din argumentația sa, dar eu am făcut clar referire la ceilalți – GREȘIȚII – adică la toți cei care mai au măcar un dram de umanism, decență și onestitate, nemeritînd a fi lapidați pe eșafodul imposturii și ticăloșiei, numai pentru că, statistic, fac parte din aceeași categorie cu cei care-și batjocoresc meseria.

Săptămîna asta am vrut să vă povestesc despre U.E. și să vă explic de ce eu cred că nu avem încă un loc al nostru acolo. Așa cum nu cred că unei societăți în care cetățenii cer de la președinte mărirea pensiilor i se potrivește modelul constituțional de republică parlamentară. Românii vor un „tătuc” în frunte, de aceea, modelul american de republică prezidențială mi se pare mult mai oportun. Apropo, știe vreunul dintre voi cine este primul ministru al S.U.A.? Ar trebui să fie valabil și pentru România: Băsescu, președinte și prim-ministru („ce-mi plac glumele mele!”) sau, și mai bine, recentul model chilian, cu „mămuca” Muscă președinte și premier.

Reveria cu U.E. îmi dă posibilitatea să-i satisfac atît pe cei ce mă acuză că nu sînt suficient de romantic, cît și pe cei care mă suspicionează că mi s-a tocit mușcătura. Iată cum, dintr-un început identic de poveste, se pot naște două variante diferite:
Varianta 1 – enervant de melancolică. SE SPUNE că, odată, oamenii trăiau în pădure și fericiți ca atunci vor mai fi doar cînd pămîntul acesta mare se va topi de dragoste. Dar lor nu le-a plăcut. Și au plecat să caute fericirea în altă parte. Și spini și uscăciuni au întîlnit în drum. S-ar fi întors, dar nu mai aveau cum. într-o dimineață, au ajuns la o mare cîmpie albastră. Vracii spuseseră că, atunci cînd vor descoperi cîmpia albastră, se vor topi de fericire, iar ei au mers, încrezători, mai departe. La marginea cîmpiei, o umbră: o fată frumoasă, cu brațele deschise, îi aștepta, parcă. Oricît ar fi vrut s-o cuprindă, fata le zîmbea, dar se dădea mereu la o parte. Și atunci ei căzură în marea cîmpie albastră. Era oceanul. Se scufundară pentru totdeauna, dînd agale din brațe și doar cîteva timide valuri mai tresăriră înainte de a se pierde în neant…
Varianta 2 – enervant de prozaică. SE SPUNE că boierul Ion, de viță nobilă, cinstea la masă cu invitații, cînd, pe ușa sufrageriei, dădu năvală Vasile, grăjdarul, bolborosind precipitat: „Sari, conașule, că taurul Ghiță o regulează pe Joiana!”. Roșu la față și stînjenit, conașul Ion îl mustră: „Vasile, ți-am spus de o mie de ori că nu se vorbește așa de față cu musafirii! Trebuie s-o faci mai pe ocolite! De pildă, poți zice așa: «taurul Ghiță i-a făcut o surpriză Joianei!». Ei, ai înțeles?”. „âhî!”, zice Vasile și pleacă. Peste două ore, istoria se repetă: Vasile intră agitat în sufragerie, dar conașul Ion, ca să prevină orice obscenitate, întreaba candid: „Ei, Vasile, vreo surpriză?”. Și Vasile, mîndru, rostește pe nerăsuflate: „Conașule, taurul Ghiță i-a făcut o surpriză Joianei, pentru că acum o regulează pe Bălțata!”.

âți las ție, cititorule, voluptatea de a alege varianta potrivită, dar eu înclin să cred că U.E. ne pregătește întîi surpriza și apoi imersiunea.

P.S. Cel mai cîștigat va fi, probabil, taurul Ghiță, căruia mătușa Elton John îi va lăsa moștenire averea.u lacrimi de crocodil soarta profesorilor, sanitarilor, funcționarilor, jurnaliștilor, pensionarilor sau

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!