Conducerea Inspectoratului Școlar Județean i-a avertizat, în aceste zile, pe toți directorii școlilor din județ că trebuie să își ia toate măsurile necesare pentru a asigura legalitatea transferurilor elevilor de la o unitate de învățămînt la alta. Inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu spune că, de cîțiva ani buni, transferurile se fac în vacanța pe care elevii o au la finalul semestrului I și începutul semestrului II. „în acest an, vacanța inter-semestrială este în perioada 4 februarie -12 februarie. Pînă atunci mai sînt doar două săptămîni, așa că directorii școlilor trebuie să își ia toate măsurile de prevedere pentru a se asigura că eventualele transferuri de care vor beneficia elevii din instituțiile pe care le conduc se vor face doar cu respectarea prevederilor legale”, ține să precizeze Brîndușa Popescu. Inspectorul școlar general adjunct mai afirmă că managerii unităților de învățămînt au fost îndemnați să acorde o atenție mărită transferurilor bazate pe motive medicale. „Există prevederi legale care reglemetează exact modul în care se fac aceste transferuri. Dincolo, însă, de adeverințele pe care elevii le aduc de la medic pentru a-și motiva solicitările de transfer, la dosar trebuie să existe și avizul unei comisii de specialitate formată din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și care funcționează încă din primăvara anului 2003. Am vrut să le reamintim directorilor de existența acestei comisii și să îi informăm că aceasta se întrunește lunar, în prima zi din lună sau ori de cîte ori este nevoie, la Biroul de Igienă Școlară din cadrul Direcției de Sănătate PubIică, între orele 7.30 și 9.00”, a mai ținut să afirme inspectorul Brîndușa Popescu. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.