Colegiul Județean al Medicilor (CJM) nu este asaltat cu sesizări din partea bolnavilor, fie pentru că pacienții nu au încredere în reușita demersului lor, fie pentru că nu au motive să se plîngă de îngrijirile medicale. Este posibil ca ei să fie descurajați și din cauză că trebuie să aștepte foarte mult pînă obțin un răspuns la reclamația lor. „De anul trecut, avem vreo zece. Toate au fost investigate. în cazul a trei reclamații dosarul a fost trimis, de cîteva luni bune, la Iași sau București, pentru a se pronunța specialiștii de acolo. Nici acum nu ne-a venit răspunsul”, ne-a declarat doctorul George Coneac, vicepreședintele cu probleme de jurisdicție al Colegiului. Alte cinci sesizări au fost cercetate de Comisia de jurisdicție a Colegiului și așteaptă să fie analizate și de Comisia de disciplină. Aceasta a fost aleasă în noiembrie anul trecut, dar nici acum nu a fost instruită cu privire la modul de lucru. „Oricum, în toate cele cinci cazuri, nu sînt motive întemeiate pentru a le considera culpe medicale”, a mai spus doctorul Coneac. Anul acesta, la CJM au fost depuse două plîngeri, una din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, care se referă la un concediu medical a cărui prelungire pare a fi nejustificată, iar alta este adresată de un pensionar și vizează mai mulți medici. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.