Sala mare a Primăriei Moinești a fost, ieri, locul de desfășurare a simpozionului „Secretele fericirii în familia secolului XXI”. Manifestarea, organizată de către municipalitatea locală și Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie (ASEF) din București, a strîns în sală, pe lîngă oficialități locale, aproape două sute de moineșteni. „Scopul acțiunii a fost de a sensibiliza comunitatea în privința noțiunii de familie. La Moinești, dorim să înființăm un club în cadrul căruia să fie discutate toate problemele care țin de familie, pe baza unui dialog direct între membri, referitor la principiile ce stau la baza clădirii unei familii. La nivel național avem deja înființate cîteva astfel de cluburi, cărora li se alătură cele axate pe sănătatea fizică personală, dar și a familiei, la diferite etape de vîrstă, axîndu-ne în principal pe terapia în grup. Prin aceste cluburi vom oferi și consiliere gratuită tuturor celor care ni se vor adresa. Această inițiativă vrem să o extindem la nivelul întregului județ Bacău”, ne-a declarat George Uba, directorul de la ASEF București. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.