Reporter: Foarte multe tinere visează să devină model, ce le sfătuiești ?
Mădălina Măriuț: E o meserie frumoasă, dar necesită foarte mult timp și foarte multă dăruire, iar dacă nu-ți dorești cu adevărat, într-un final vei renunța. Cît despre fetele fără potențial, acelea nu ajung nici să viseze
Rep: Cum se vede lumea în care lucrezi, din interior ?
M.M.: Sacrificiile sînt foarte mari și trebuie să ai nervii tari. Iar oamenii sînt foarte reci și nepăsători. Dacă ești bună, pe față te laudă, dar, încă, trăim în România și încă se fac foarte multe aranjamente. Sînt foarte multe aranjamente spune tot.
Rep: Cît de bine se cîștigă? Poate fi o meserie de viitor?
M.M.: Se cîștigă destul de bine, dar la noi nu e piața de așa natură încît să se cîștige mult. Cele care au contracte „afară”, în Japonia, Germania, cîștigă foarte bine, în Italia și în Franța piața e la fel ca în România, e vorba doar de nume. Prezentările pentru casele mari de modă dau bine la book-ul tău personal, dar satisfacțiile materiale sînt mai puține.
Rep: Cît de ușor se pot prăbuși visele unui model? Cît de dură e lumea modei cu partea ei nevăzută ?
M.M.: Dacă nu este cineva care să te susțină cu adevărat (familie, prieteni, iubit) te poți prăbuși foarte ușor. Și mai e partea „Foarte frumos, dar nu ești ce ne trebuie nouă”.
Rep: De cînd lucrezi și ce satisfacții ai avut pînă acum?
M.M.: De la 3 ani, am fost cel mai «mic pitic» dintr-o prezentare. Mama mea a fost model în tinerețe și ea m-a susținut cel mai mult. Iar la începutul anilor ’90 era o formă de publicitate. Am fost omul potrivit la momentul potrivit. Am fost mereu susținută. Cît despre concursuri de modă, printre numeroasele prezentări, cel mai important a fost cel de la București, din anul acesta, pentru coafuri. Am obținut locul 4 pe țară, stylistul Edi Cojocaru obținînd premiul pentru creativitate.
Rep: Ce planuri de viitor are un model?
M.M.: Vreau să urmez Facultatea de Drept, să devin avocat, procuror și ministru de justitie (e o scara a evoluției). E un drum lung, dar o să fiu cel mai frumos ministru. Odată ajunsă însă în București vreau să merg la mai multe castinguri pentru că aceastea sînt cheia succesului, dacă ești omul potrivit pentru ce se caută.
Rep: Ce înțelegi prin frumos, frumosul feminin ?
M.M.: Delicatețe, rafinament, eleganță, bune maniere…
Rep: Ce contribuție are un iubit la frumusețea unei fete ?
M.M.: Una foarte mare. Sînt îndrăgostită și știu. Zîmbetul, bucuria sînt redate pe chip, pentru că fericirea se vede.
Rep: Care este ritualul de întreținere al unui model?
M.M.: înainte de prezentarea de la București am fost într-o perioadă de pregătire vreme de o lună de zile (tratamente, diverse coafuri și culori). înainte cu 3-4 zile de o prezentare folosesc rețeta mea personală, carne fiartă sau înăbușită cu hrean (se slăbește 3-4 kg). în general, sînt atentă la ce mănînc, chiar dacă am moștenit o genă foarte bună. Știu că unele alimente nu se amestecă între ele, spre exemplu cartofi prăjiți și carne. Exerciții fizice nu fac pentru că nu am timp, de cele mai multe ori apelez la dietă pentru a fi în formă
Rep: Cît de periculoase sînt agențiile ce recrutează modele și le transformă din grăsune notorii în „modele excepționale”?
M.M.: Cele mai multe sînt trezite din vis. Dacă nu ai o conformație adecvată, corpul clachează în două luni, nu rezistă la cure de slăbire și la antrenament. Astfel devin iar grase, diforme și nici n-au apucat să se lanseze. Rezultatul? Se îndreaptă spre nimic, pierd timp și bani.
Rep: Cît de pozitivă e independența financiară dobîndită la o vîrstă fragedă ?
M.M.: Atunci cînd ajung să aibă bani, modele se întrețin singure și trei sferturi din venit se duce pe întreținere, imagine. Le rămîn foarte puțini bani. Bineînțeles, dacă banii sînt investiți, sînt un punct de plecare. Foarte multe fete pleacă de acasa la 15-16 ani, iar apoi cad sau rămîn pe podium. Cele care rămîn în țară nu cîștigă atît de mult. Adesea modelingul e o cale de îmbogățire pentru manager.
Rep: Sînt numeroși căutători de talente care atrag fetele în agenții fantomă, punîndu-le să-și plătească visul
M.M.: Agențiile fantomă nu fac decît să se îmbogățească. în cel mai bun caz fetele ajung animatoare în baruri. Este un risc foarte mare, multe ajung în Cartierul Roșu din Amsterdam. Aici riscul nu trebuie să facă parte din meserie. în general e o pierdere de timp, o pregătire pentru nimic, muncă și bani în zadar pentru ceva ce nu se va realiza niciodată. (A consemnat Mădălina OPRIȘAN)sînt redate pe chip, p
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.