Agonisirea culturală

Evenimentele de referință din urbea noastră – ne scrie un oneștean împătimit al condeiului – sînt rare, și tocmai de aceea lasă urme adînci în memoria celor care prețuiesc cartea, cultura – în general. Rememorînd un astfel de moment, corespondentul nostru face o pledoarie pro domo în favoarea celor care reușesc să se detașeze de dificultățile vremilor acestea, investigînd și descoperind resurse pentru ca ceea ce alcătuiește frumosul zilelor noastre să fie scos la suprafață:

în urmă cu cinci ani și jumătate, la Onești asistam la un eveniment avînd un caracter cu totul special: inaugurarea sediului noii și modernei biblioteci municipale. Bogăția de conținut a prestațiilor venite din partea celor invitați la eveniment a alcătuit o interesantă lecție despre grija pentru carte, pentru însușirea și aplicarea conținutului ei chiar în condiții de concurență cu cartea în format electronic, deoarece limbajul scris are unele însușiri care lipsesc celui verbal. Cu acel prilej, oficiind slujba de sfințire a noii instituții, Prea-Sfințitul Ioan – episcop al Harghitei și Covasnei, distinsul și marele nostru prieten „de peste deal” a săvîrșit un serviciu divin înălțător, în care s-au regăsit toți cei prezenți cu așteptările și căutările lor, predica începînd cu: „Fiecare loc de pe pămînt își are povestea lui, dar trebuie să-ți acorzi bine urechea ca s-o auzi și să ai și un dram de iubire ca s-o înțelegi” – pledoarie pentru drepturile, dar și pentru responsabilitățile omului față de locul pe care trăiește, cu accent pe frumusețea construcției făurită între 1995 – 2001, dar și pe bucuria ce trebuie simțită pentru această realizare. Prin fermecătorul și meșteșugitul dar ce ni l-a făcut, tot timpul îi simțim dragostea și ajutorul pe care ni l-a dat, dar pentru că vecinii nu vin unii la alții oricum, a mai adăugat unul: „Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și noului Testament, tipărită întîia oară la 1688 în timpul lui Șerban Vodă Cantacuzino – domnul Țării Românești, retipărită după 300 de ani în facsimil și transcriere cu aprobarea Sfîntului Sinod și cu binecuvîntarea Prea Fericitului Teoctist – patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Institutului Biblic și de Misiune” (București – 1988). Este locul să citez din „Cuvânt înainte” care deschide monumentala lucrare: ” în crugul vremurilor care au așternut și au lăsat pagini de strălucire în istoria atît de zbuciumată a poporului român, anul 1688 reprezintă o culme cu nimb de referință prin bogata agonisire culturală datorită activității de mai înainte a centrelor tipografice de la Dealu, Sibiu, Brașov, Orăștie, Bălgrad (Alba Iulia), Govora, Iași, Târgoviște și București…”. Invenția lui Guttenberg s-a răspîndit cu o foarte mare rapiditate, umanismul avea nevoie de ideile progresiste; în Țările Române tiparul a trecut, deci, prin aprecierea lui Radu cel Mare, Matei Basarab și Vasile Lupu și a continuat prin Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu și alții asemenea lor.
Mustește de istorie, în tot locul, pămîntul acesta al Moldovei!… La mijlocul fiecărei toamne o prăznuim pe Sfînta Ocrotitoare; dacă în 2004 adăugam și aducerea unor părticele din Sfînta Cruce a răstignirii, în 2005 adăugam atît aducerea unui fragment din moaștele Sfîntului Apostol Pavel de către delegația din Grecia, condusă de â.P.S. Pantelimon, cît și canonizarea Sfîntului Ierarh Dosoftei – mitropolit al Moldovei, cu trecerea în calendarul ortodox la 13 decembrie.
Gîndirea și mîna părintelui Dosoftei (1624 – 1693) au fost și rămîn pe vecie respectate și prețuite, vrednicul cărturar fiind unul din poligloții vremii (din 1658 episcop al Hușilor, din 1660 episcop al Romanului, din 1671 mitropolit al Moldovei), primul poet național, primul traducător de literatură dramatică universală și al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat inscripții și documente cu importanță în formarea limbii literare românești. „Psaltirea pre versuri tocmită” (150 de psalmi, 8634 de versuri, 500 de pagini, influențată de versul popular românesc, a pus bazele poeziei românești culte) reprezintă o operă originală și de mare întindere, depășind cu mult atît varianta polonezului Jan Kochanovscki, cît și cea a francezului Jaen Calvin (50 de psalmi). Pot fi amintite: în 1650 – traducerea Istoriilor lui Herodot, în 1679 – Dumnezeiasca liturghie, în 1680 – Psaltirea de-nțăles, în 1686 – Viața și petrecerea sfinților (care, alături de „Cazania” lui Varlaam, stă la baza prozei noastre literare) – monumente de limbă ce au dat preoților principalele cărți de cult cu scopul de românizare a slujbelor bisericești și de pătrundere a acesteia în biserică. Dacă ne gîndim și la faptul că se cunoștea și avea bune relații cu cronicarul Miron Costin și cu spătarul Nicolae Milescu, ne dăm repede seama că prin intensa-i muncă literară, complexă și diversă, de mare întindere, reprezintă cel mai de seamă cunoscător al literaturii patristice din cultura românească veche, avînd o frumoasă orientare umanistă – apărarea credinței ortodoxe.
Anul 1686 avea să însemne începutul unui șir de foarte grele încercări; manevre politice și militare l-au determinat pe Dosoftei să ia calea exilului polonez, considerînd că e bine să ia cu sine: moaștele Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava și tezaurul (constînd în odoare și bani) și arhiva (396 de documente) Mitropoliei Moldovei. După lungi și repetate tratative, moaștele sfîntului s-au restituit după aproape un veac și această înfăptuire s-a petrecut pe timpul episcopului Dosoftei Herescu, acestea așezîndu-le, la 13 septembrie 1783, acolo unde le știm și astăzi – Catedrala Arhiepiscopiei din Suceava. Cît privește tezaurul și arhiva, ni s-a răspuns că „s-au pierdut” (românii se bucură că la mijlocul lunii septembrie 1939 au înșelat vigilența ocupantului german și au reușit să transporte pe calea ferată, pînă la Constanța, tezaurul polonez, apoi să găzduiască guvernul la cererea acestuia, după care a urmat sfîșierea țării începînd cu portul Danzig…). (Va urma).
(Corneliu Cristea, Onești)” (București – 1988). Este locul să citez din „Cuvânt îna

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!