Peste 30 de localnici din comuna Helegiu, cu vîrste cuprinse între 65 și 85 de ani, se chinuie de foarte mult timp să-și recapete de la stat pădurile luate în mod abuziv de comuniști. Oamenii au declarat că au de primit, în total, 52 de hectare de pădure pe teritoriul comunei Răcăciuni, dar primarul de acolo, Vasile Ichim, împreună cu silvicultorii de la Ocolul Silvic din comuna Nicolae Bălcescu, se opun din toate puterile ca pădurea să le fie dată cu acte în regulă. „Părinții noștri au cumpărat de la un boier, prin 1946, o porțiune de pădure la Răcăciuni. Există acolo o suprafață de peste 1000 de hectare, și din ea vrem doar ce este al nostru. Noi sîntem oameni bătrîni, și de la apariția Legii 169/1999 stăm tot pe drumuri. Am făcut pînă acum sute de drumuri de la noi din Helegiu pînă la Răcăciuni, dar domnul primar de acolo și cu domnul inginer silvic Dumitrache continuă să ne poarte pe drumuri”, au declarat bătrînii Petru Pavăl și Constantin Drug. Cei doi au precizat că la primăria din Răcăciuni există 33 de dosare de punere în posesie (Legea 247/2005 – n.n.), dar de fiecare dată cînd s-au interesat de soarta proprietății lor, oficialii i-au amînat pe motiv că dosarele sînt incomplete. „Eu am făcut pînă acum trei rînduri de dosare și nu știu ce să mai fac. Ne-am înscris astăzi în audiență la domnul prefect, dar rezolvarea cererilor noastre stă în puterea celor din Răcăciuni și a pădurarilor de la Ocolul Silvic Nicolae Bălcescu”, a precizat Petru Pavăl.
Ce spun autoritățile
Primarul din comuna Helegiu, Rodica Bădic, cunoaște necazurile celor 33 de săteni și spune că „acei oameni se chinuie de prin 1990 să-și ia pădurea înapoi. Dar problema lor poate fi întîlnită la orice primărie din județ. Personal, am bătut drumul la primăria din Răcăciuni și la Ocolul Silvic Nicolae Bălcescu, dar aștept acum ca primarul de acolo să se refacă după operația pe care a avut-o, pentru ca apoi să ne întîlnim, să discutăm și să găsim o soluție”, a spus Bădic. în lipsa primarului din Răcăciuni, secretarul Consiliului Local, Cătălina Palade, a spus că „la dosarele acelor oameni există diferențe în declarațiile de martori. Din punctul de vedere al comisiei de aplicare a Legii 247/2005, nu sînt alte probleme. în plus, trebuie să delimităm în teren toate suprafetele de pădure, procedură care impune și prezența reprezentanților Ocolului Silvic Nicolae Bălcescu. Dacă cei din urmă ar accepta declarațiile de martori date de petenți, lucrurile s-ar simplifica”, a concluzionat secretarul comunal.
în mod cu totul paradoxal, pădurarii de la Nicolae Bălcescu nu se opun retrocedării celor 52 de hectare de pădure, dar spun că acest lucru trebuie să se facă doar cu respectarea legii. „N-avem nimic împotrivă ca sătenii din Helegiu să-și ia pădurea înapoi. Dar în momentul de față, unii dintre ei nu fac dovada proprietății. Nu știu dacă un sfert dintre dosare au titlurile de proprietate. Pînă cînd nu au dosarele complete, legale și toate actele de proprietate este dificil să știm cînd și dacă vor intra în posesia pădurii”, a declarat șeful Ocolului Silvic Bălcescu, inginer Marcel Dumitrache. Una peste alta, singura soluție în cazul celor 33 de țărani din Helegiu ar fi ca prefectul Gabriel Berca să le asculte păsurile. „Doar la domnul prefect vrem să spunem durerea noastră, pentru că domnul secretar Hură (actualul subprefect Gheorghe Hură – n.n.) s-a întîlnit cu noi de mai multe ori, și tot degeaba”, susțin cei doi bătrîni. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.