REPORTER ÎN PIAȚĂ Bătrînii și pămîntul

Dimineața asta anunță o zi mohorîtă. Dar, mai știi?, vorba amicului Ghiță, domnule, primăvara e ca o femeie frumoasă, are hachițele ei… Chiar dacă va apare soarele, acum, să fie ora 8, plouă mărunt și insistent. În piață, sus, sub acoperiș, trei inși, se vede cît colo că-s pensionari, discută aprins. Cînd se vor fi întîlnind, că parcă și-au dat întîlnire la ora asta matinală…? Dar bătrînii n-au somn și, dacă tot se trezesc cu noaptea în cap, unii își fac drum spre piață, mai văd una, alta – adică tarabe cu verdețuri -, se mai întîlnesc și pun țara la cale…

– Ai văzut, aseară, la televizor…? Ăștia au înebunit de tot, nu altceva… Ăsta, care face constatarea, e un om pirpiriu, față galbenă, dinții din față, la fel, se vede c-a fost, la timpul lui, și băutor și fumător… De fapt, are un chiștoc în mînă, din care trage insistent, aruncînd, în fața celorlalți doi, un fum străveziu, înecăcios…

– Da’ mai abține-te, naibii, cu țigara asta… O să-ți punem în sicriu, alături, zece baxuri cu țigări, îl admonestează un altul din grup, acesta tot pirpiriu, dar cu fața netedă, fără riduri și ochii șăgalnici, de fată mare… Și, ce ziceai, a înebunit lupul…?

– N-o lua așa, n-a înebunit nici un lup… Noi o să înebunim cînd o să mîncăm iarbă… Ai văzut ce ziceau ăia…? Prin Sudul țării, pămînturile alea bune le-au luat libanezii, turcii și alții, că noi nu mai știm munca pămîntului…

– Eu am văzut și m-am crucit… Da, libanezul ăla are vreo douăzeci de mii de hectare… După ce le-a obținut în arendă, cică, acuma, vrea să le cumpere… Și ceilalți vor să cumpere… Cînd spune astea, insul al treilea – ăsta un om înalt, zice c-a fost contabil la IAS – roșește și-i dau lacrimile. Crimă, domnule, crimă…, să dai pămîntul țării, pămîntul cel mai mănos, din Sud, să-l dai străinilor…! Eu știu ce înseamnă pămîntul, că-s de la țară și am muncit, nu glumă… Uite-i pe amărîții ăștia – și-i arată pe cei de la tarabe, care vînd salată verde și ridichi și altele – uite-i, îi vezi, ăștia prețuiesc pămîntul… Da’ n-au atîția bani să cumpere… Și au venit ăștia, străinii, și-l cumpără, și țăranul nostru muncește pentru ei… Domnule, e crimă, domnule…!

– O să ajungem străini în țara noastră… Eu, prin ’98, am fost prin părțile alea… Eram într-o delegație, și am fost la Oltenița… Ce pămînturi…! Am fost la un IAS, terenuri să nu le vezi capătul și ce grîne și ce zootehnie și ce orezării și ce oameni…! Unde-s toate astea, acum, spuneți-mi…? Și fumătorul aruncă, înciudat, chiștocul, care-i fripsese unghia, și nu mai zice nimic…

… Pe acoperișul pieții ploaia bate ca un baterist la tobă… Cei trei se despart, fiecare cu gîndurile lui. Pe moment, sînt fericiți că și-au spus păsul. Cel puțin „s-au descărcat”, dar viața merge înainte… Se vor întîlni și mîine. Și vor aborda alt subiect. Că televizoarele astea aduc atîtea știri… (Eugen VERMAN)