La alegerile locale din 6 iunie, un număr de 20.386 de moineșteni au drept de vot, conform datelor furnizate de către Biroul de Evidență Informatizată a Populației din cadrul Poliției Moinești. Pentru aceștia, Administrația Publică Locală va amenaja 14 secții de votare. Biroul Electoral de Circumscripție Moinești va funcționa în clădirea primăriei, la etajul I, în camera 112, și va avea ca președinte pe judecătorul Aurica Blaj, iar locțiitor va fi Carmen Pațilea, de la Judecătoria din localitate. De asemenea, primarul Vasile Ailincăi a stabilit locurile unde vor fi montate 11 panouri pentru afișaj electoral. Dintre acestea, un număr de șase se vor afla în centrul municipiului, respectiv lîngă Școlile „George Enescu” și Lunca, în Parc Tei, Piața Centrală, Zona Bazar și intersecția străzilor Tudor Vladimirescu cu Libertății. Celelalte vor fi amplasate în cartierul Lucăcești, în zona pieței, și pe strada Lucăcioaia, în cartierul Hangani, la căminul cultural, iar în cartierele Găzărie și Hangani, în apropierea școlilor. (Mihai VIERIU)
Peste 20.000 de moineșteni au drept de vot la alegerile locale
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.