• tînărul ieșise din pușcărie cu două zile înainte de a-și bate și viola mama • după comiterea faptei, el a dispărut de la domiciliu
Un tînar de 26 de ani, din satul Plopu, comuna Dărmănești, a fost dat în urmărire generală pentru că și-a violat și bătut propria mamă, care este surdo-mută. El fusese eliberat din penitenciar doar cu doua zile înainte și de atunci nu a mai fost văzut în zonă, iar femeia a chemat rude să stea cu ea zi și noapte.
Ionuț Ciurlică este copilul Elisabetei făcut din flori. Pentru că femeia este surdo-mută și nu se putea descurca să crească singură un copil, fratele ei l-a înfiat cînd băiețelul avea trei ani. La scurt timp însă, toți au înțeles că Ionuț nu va fi un om de treabă. „A fost angajat în mai multe locuri, dar nu-i plăcea munca. Spunea că îl plătește puțin și, de la 17 ani, a intrat în școlile de corecție și îl vizitam în fiecare săptămînă acolo”, spune Petrea, tatăl adoptiv al lui Ionuț. De atunci, faptele s-au agravat. De la un furt banal, tînărul a ajuns la o bătaie, pentru ca, pînă la urmă, să ajungă să-și violeze propria mamă, care are acum 60 de ani.
Coșmarul prin care a trecut femeia este de neînchipuit. Ea nu a putut țipa și, astfel, fiul ei și-a bătut joc de ea în toate felurile. Singura căreia a putut să se destăinuie, prin semne, a fost fiica ei, Veronica. Ea a înțeles imediat că s-a întîmplat ceva grav și și-a internat mama la spitalul din Moinești. Aici, medicii au constatat că bătrîna fusese bătută și violată și au anunțat poliția. Oamenii legii au încercat să pună mîna pe fiul violator, însă acesta a dispărut de la domiciliu. Pentru că este încă în stare de șoc, bătrîna se teme acum să mai stea singură în casă și a chemat cîteva rude să locuiască împreună cu ea. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns