Ștefan RADU

După șapte ani, un prieten s-a întors în țară. Doar pentru o scurtă vacanță și pentru a mai scăpa de cețurile Londrei. O vreme, înainte de a pleca în lumea largă, a lucrat și în presa locală. De atunci, a rămas cu apucături de reporter și cu o continuă nevoie de a se informa și de a înțelege ce se întîmplă în jurul lui. Am fost extrem de curios să văd cum va reacționa la revenirea pe meleagurile natale. Spune că, zilnic, citește, pe internet, ziarele din Bacău. L-am lăsat vreo săptămînă să „mișune” prin lumea noastră și-apoi i-am ascultat părerile. Am descoperit un om care trăiește între două lumi. Ba, uneori, se ițește și un al treilea univers, imaginar, așa cum ar dori el să fie Bacăul de astăzi, în ajun de integrare europeană. Vine dintr-un spațiu cu reguli așezate, cu mecanisme democratice funcționale și extrem de eficient economic. Ar avea – deci – multe motive să exprime critici dure față de ceea se întîmplă pe meleagurile mioritice. Cu toate aceste, mi-a repetat de mai multe ori că „nu am eu dreptul să dau lecții și să critic viața celor rămași în România”… Are un fel de reținere politicoasă și nostalgică. Se întreabă dacă există motive serioase să-și readucă familia în Bacău. Nu a uitat aceste locuri, dar în vocabularul său expresia „acasă” are o semnificație clară: Londra. După o săptămînă în care a fost nevoit să intre în contact cu autoritățile locale și centrale, în care a circulat pe șoselele din Moldova și după ce a stat de vorbă cu zeci de persoane despre „cum se face pe la noi”, recunoaște că nu mai poate accepta procedurile originale pe care le-a inventat statul român. Nu înțelege de ce un transfer bancar intern durează patru-cinci zile, de ce un proprietar de firme care trăiește doar din dividende (nu are un contract de muncă pe termen nelimitat, eventual la o instituție bugetară sau la o societate de stat aflată în proces de lichidare) nu poate obține un card de credit sau un împrumut bancar, de ce este musai să cunoști pe cineva la Primărie, la Fisc sau la spital doar ca să-ți rezolvi în termen o problemă, de ce nu poți înființa o firmă numai cu un bun plan de afaceri și cu bani de la bancă, de ce sînt o mie de taxe și impozite ce se modifică de la o lună la alta, făcînd imposibilă orice previziune în cadrul unei companii? N-am avut răspunsuri decît la puține dintre întrebările lui. Atît i-am spus: „Așa se face pe la noi!”…

Din punctul de vedere al prietenului meu, nu doar autoritățile sînt corijente. O importantă vină o are fiecare individ din comunitate. Cîtă vreme chilipirul (oricare ar fi el) rămîne principalul nostru scop în viață, nu se poate vorbi despre reguli funcționale. Mi-a arătat, trist, că indicatorul de sens unic din spatele Hotelului Moldova este ignorat de toți șoferii, iar agentul din bulevard nu are vreo reacție. M-a întrebat de ce a cheltuit primăria bani să fabrice semnele de circulație dacă în trafic sînt inutile? Nici măcar rol estetic nu putem spune că au… în Marea Britanie, există opinia că România este departe de standardele Uniunii Europene. Sînt carențe ce nu pot fi depășite în cele șapte-opt luni care le mai avem la dispoziție. Respectul față de munca și față de eforturile celui de lîngă tine nu se poate legifera; este o chestiune de mentalitate, de educație în decursul mai multor generații. în România, înainte de a emigra, muncea șapte-opt ore pe zi. La Londra, unde are o mică afacere de familie, programul său de lucru înseamnă 12-15 ore și sacrificarea unor week-end-uri, fără să-l oblige vreun patron. Așa i se pare normal să trăiască. în schimb, nu este chestionat de prieteni, vecini sau rude cu privire la veniturile sale curente sau la dimensiunea contului bancar. „Așa ceva nu se face! Ești evaluat ca om, nu ca deținător de diverse bunuri…” O lume pe care ar fi dorit să o descopere, după șapte ani, și aici, la Bacău sau altundeva în România. După experiența unei săptămîni agitate crede că mai trebuie să treacă alt deceniu pînă vom avea primele semne ale schimbării reale. Vom rezista atîta timp pentru a trece pragul dintre aceste două lumi?me chilipirul (oricare ar fi el) rămîne principalul nostru scop în viață, nu se poate vorbi despre reguli fun

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!