Reprezentanții Primăriei Bacău sînt nemulțumiți de activitatea firmei SOMA Bacău, societate care a cîștigat licitația pentru colectarea și transportul gunoaielor menajere din municipiul Bacău. Viceprimarul Constantin Scripăț susține că, în urma sesizărilor venite la primărie de la cetățeni, inspectorii municipalității au verificat, în mai multe rînduri, rampele de gunoi unde se colectează gunoaiele din oraș. „în mai multe zone, am găsit gunoiul menajer care nu fusese ridicat mai multe zile. Am întocmit note de constatare cu reprezentanți din partea blocurilor și asociațiilor de proprietari și am făcut și poze. E adevărat că în această perioadă cantitatea de gunoi a fost mai mare, dar ea trebuia ridicată”, spune viceprimarul Constantin Scripăț. O altă nemulțumire a edililor băcăuani se leagă de faptul că, de o lună, societatea nu a făcut dezinfectarea platformelor în care se depozitează gunoiul, clauză prevăzută în contract, după cum susține viceprimarul Scripăț. „Ca urmare a notelor de constatare, factura lunii aprilie, în valoare de 3,8 miliarde de lei fără TVA, va fi diminuată cu cu cinci la sută. Noi nu amenințăm, dar, dacă nu-și fac treaba, vom ajunge pînă la rezilierea contractului”, mai spune viceprimarul.
De partea cealaltă, conducerea firmei SOMA susține că lucrurile nu stau nici pe departe așa și că firma și-a respectat obligațiile contractuale. „Descărcarea containerelor se face conform contractului și graficului încheiat cu primăria. în luna aprilie, volumul de gunoi a fost mult mai mare decît de obicei, ca urmare a curățeniei de primăvară, a sărbătorilor pascale la ortodocși și catolici, dar și ca urmare a zilei de 1 Mai. în luna aprilie, am înregistrat o cantitate istorică de gunoi, aproape dublu față de media lunară anuală. Gunoaiele nu erau destinate selectării colective, pe platforme erau și foarte multe crengi de copaci, moloz din apartamente sau resturi menajere din curți sau din beciuri. Am disponibilizat din alte activități mașini și utilaje pentru a suplini cantitatea de deșeuri colectate. Am depus toate eforturile și am rezolvat problemele în funcție de priorități, reușind ca în două-trei zile să rezolvăm problemele majore”, spune Vasile Dumitraș, directorul de la SOMA Bacău. Cît privește dezinfectarea platformelor menajere și a containerelor, directorul Dumitraș susține că acestea sînt dezinfectate încă din 3 aprilie, zilnic sau la fiecare două zile. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.