BOX – CAMPIONATUL NAȚIONAL, CADEȚI: Dintre cei opt pugiliști, cadeți, de la Sport Club Municipal Bacău, care s-au calificat în faza finală a campionatului național de la Ploiești, doar unul, Marius Bogdan, a ajuns în posesia unei medalii. Bogdan s-a calificat, miercuri seară, în semifinalele categoriei 75 kg și, astfel, are asigurată medalia de bronz. Dacă va fi trecut aseară de penultima fază a competiției, astăzi va boxa pentru titlul de campion al României. Tot miercuri seară au intrat în ring, în meciuri contînd pentru sferturile de finală, alți doi pugiliști de la Sport Club Municipal Bacău, Alexandru Ciobu (48 kg) și Claudiu Husaru (70 kg). Ambii au fost declarați învinși. De ce doar un băcăuan pe podium? Spune, pe scurt, antrenorul Relu Auraș: „Pe Ciobu și pe Husaru îi știau că sînt buni și că pot bara altora drumul către medalii . Și-au luat măsuri de prevedere. Pe Bogdan nu-l cunoșteau și n-au mai avut ce face, astfel că a ajuns în semifinale”. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.