Tanti Rița plînge cu boabe mari de lacrimi, din toți rărunchii. âși șterge fața brăzdată de riduri cu un prosop mare, țesut în casă, ca la toate familiile de munteni. Durerea femeii nu poate fi pusă la îndoială. Nu plînge neapărat pentru puii, găinile, rațele și curcile care fie au murit, fie au fost sacrificate de veterinari și îngropate. Plînge pentru nedreptatea pe care crede că i-o fac sătenii care o acuză, mai pe față, mai pe la colțuri, că este singura vinovată pentru întreaga dramă pe care o trăiește comuna. „Tare mai sînt răi oamenii de aici. Nu știu cum or fi în alte părți, dar la noi, mai că nu m-au bătut. Uite, cum stau colo, la barieră, pe deal, și se uită să vadă cine a mai venit la mine. âși fac drum la gard să mă întrebe de covoarele cu care m-au înzestrat veterinarii. Le-am spus că era așa de frumos, că l-am pus pe perete. Tare’s rele, mamă, și tare mă întreb cum ar fi fost dacă ar fi apucat și ele să cumpere. Că asta-i doar, a venit mașina cu pui prin sat, dar nu aveau bani, că nu luaseră pensia și trebuia să mai vină a doua zi, dar n-au mai venit. Acuma spun că din cauza mea le iau și lor găinile”, suspină bătrîna, cu ochii către un deal unde era adunată, la o barieră de cale ferată, o ciotcă de femei. Era evident din priviri, gesturi și atitudine că vorbeau despre Rița Roșu, femeia de la care a pornit tot balamucul în comuna Palanca.
Puii i-a cumpărat de la aceeași familie: Țigănuș
Puii de la care a pornit drama sătenilor provin din fermele de pe platforma Codlea din Brașov, adică exact centrul focarului de unde s-a răspîndit gripa în toată țara. Cei care i-au adus pe vale sînt soții Țigănuș, din Bogdănești, care au o asociație familială prin care au comercilizat pui vii în toată zona. I-au luat ieftin, de la Pati Prod Codlea, de lîngă Brașov. Puii erau mari, de aproape două kilograme bucata, și i-au vîndut sătenilor cu 95.000 de lei bucata. Cum oferta era mai mult decît generoasă, oamenii s-au îngrămădit să cumpere cu sutele, fără se se mai intereseze de acte sau avize sanitare. Nimeni nu s-a întrebat de ce pui vii atît de mari erau vînduți atît de ieftin. Pentru oameni era un plocon. Care s-a dovedit a fi fatal nu numai pentru puii de fermă, ci și pentru orătăniile proprii din curte. „Mi i-a adus ginerele meu, i-a cumpărat de la unul cu mașina. I-a adus seara, erau vioi, dar aveau diaree. Le-am dat orez fiert și ceai de buruieni, că sînt femeie bătrînă de 73 de ani și am tot crescut găini pînă acum. A doua zi a murit unul, apoi alți doi și din ce în ce mai mulți. Apoi au murit și găinile mele, făceau urît de tot, ca omul bolnav de plămîni. Tot ginerele meu a anunțat și medicul veterinar, care a venit în curte, mi-a luat și rațele sănătoase și curcile și curcanii băiatului meu, le-au tăiat și le-au îngropat în fundul grădinii. Am crezut că mor și eu cînd au tăiat curcanul de zece kilograme. Eu nu cred că era aviară pentru că ginerele meu a tăiat un pui de ăsta, și avea ficatul negru, ca tăciunele și fierea, uite-atît de mare”, ne-a arătat femeia degetul gros de la mînă. Ea povestește apoi cum au dezinfectat veterinarii toată curtea și acareturile și cum au început s-a hulească vecinii.
Focarul, declarat oficial
La intrarea și ieșirea din Agăș, o barieră formată ad-hoc din cîțiva „cosmonauți”, jandarmi și polițiști. Un bărbat în uniformă ne face semn să trecem cu mașina pe păturile întinse pe stradă udate cu un lichid spumos. Șoferul ascultă supus și e bucuros că mai spală roțile mașinii. Știe și el că măsura este aproape inutilă, pentru că virusul nu se ia prin aer, și cu atît mai puțin, nu se lipește de șosea. Dar, spectacolul are efectul scontat. Un jandarm se apropie, se recomandă și ne cere să deschidem portbagajul. Șoferul se uită cu milă la pantofii lui de piele cu găurele. Deschide portbagajul și aflu cu surprindere că acolo are un pachețel cu de-ale gurii pentru drum. Scăpăm ieftin, pentru că a avut inspirația să pună un cîrnăcior și o bucată de șuncă presată, altfel cine știe ce balamuc mai ieșea. Jandarmul nu se lasă și ne cere să-i arătăm bagajele. N-avem, dar arătăm gențile cu aparatele fotografice și scuturăm și gecile de pe banchetă, ca să se convingă că nu avem ascunsă nici o orătanie. Nu-i de ajuns. Bărbatul vine la portiera din față și-i cere șoferului să deschidă torpedoul, iar mie poșeta. Mă supun și eu, uluită și ușor jenată de cererea care vine în contradicție totală cu principiile mele despre intimitate. După ce se convinge că nici în poșetă nu este loc decît pentru agendă și cîteva smacuri feminine, jandarmul ne cere să închidem geamurile mașinii cît străbatem teritoriul comnei Agăș și să traversăm cît mai repede, fără să coborîm din mașină. Mă întreb cine i-o fi spus omului că virusul circulă de nebun prin aer și că există pericol de contaminare dacă mergem cu geamurile mașinii deschise. La doar jumătate de oră după ce-am plecat din zonă s-a declarat oficial focar de gripă aviară și la Palanca. Dacă am mai fi stat puțin, riscam să fim opriți în zonă cel puțin pînă la dezinfecția completă a zonei.
„Am făcut listă la pui”
Atentă ca nu cumva să încalc ordinele celor de la filtru, îi cer șoferului să oprească la vreo poartă la care stă cineva pe bancă. La nici jumătate de kilometru, șoferul se conformează. O femeie de vreo 65 de ani stă pe bancă și coase ceva. Deschid portiera mașinii și-mi spun că în felul acesta nu încalc sub nici o formă regulamentul. Nu cobor din mașină, dar îmi pot face și treaba. Paraschiva Ciurcanu spune că a avut vreo 40 de orătănii care fie
i-au murit pe capete, fie i-au fost luate de veterinari. S-au îmbolnăvit și găinile ei, de la puii pe care ei-a cumpărat de la mașină. Imediat, în jur se adună și vecinele, care povestesc că cei cu mașina de pui le vindeau foarte ieftin și că au rămas repede fără marfă. „Pui de aproape două kile, cu 95.000 de lei! Făcusem listă și urma să vină și a doua zi, dar n-a mai venit, că altfel lua tot satul la cîte comenzi aveau. Ei, cine știe de acte, credeți că pe noi asta ne interesa?”, ne-au spus femeile. Paraschiva își continuă povestea ei: puii au fost cumpărați de unul dintre fii. A dat trei milioane de lei și totul părea în ordine pînă au începout să moară. „Urît mai făceau, dom’le, tremurau ca luate de streche și se făceau albastre, albastre, uite-așa, ca mașina dumneavoastră”, găsește repede femeia culoarea potrivită pentru a indica transformarea pe care o sufereau orătăniile. „N-am mîncat, au venit și le-au luat, și bine au făcut, da’ mai problemă este cu nepotul meu. Are patru ani și atîta s-a mai jucat cu ele! Numa’ în brațe le ținea, că erau blînde, nu fugeau. Nu i-au făcut nici un fel de vaccin. Nouă ne-au dat niște pastile și lui au zis că-i vor face o injecție”, ne-a spus Paraschiva Ciurcanu. Plecăm după ce o asigurăm că situația se va remedia în timp și că fiica ei va putea să o viziteze în cel mult 40 de zile. La ieșirea din Agăș, altă patrulă mixtă și alți „cosmonauți” care stropeau roțile mașinilor cu o substanță rozacee. Lichidul stropit pe roțile mașinii ar fi trebuit să mă convingă că nu duc nicăieri virusul. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.