Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis începerea exterminării păsărilor din cele patru focare de gripă aviară. „Păsările din focare …

Administrator

începe exterminarea

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis începerea exterminării păsărilor din cele patru focare de gripă aviară. „Păsările din focare vor fi luate și incinerate. Vom începe cu cele din satul Cotumba, urmînd ca apoi să fie arse și cele din Beleghet, Palanca și Măgirești. întîi vor fi arse păsările din gospodăriile unde s-au înregistrat decesele, iar apoi, cum vom primi rezultatul virusologic, vom extinde acțiunea și la celelalte păsări din sat”, a declarat prefectul Gabriel Berca. în urma inventarului, în cele patru localități trebuie sacrificate aproape 8.000 de păsări. „La Cotumba sînt 1.253 de păsări, la Beleghet – 974, la Palanca – 1.372 și 4.033 la Măgirești”, ne-a declarat Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar – Veterinare (DSV) Bacău. Păsările din aceste localități vor fi evaluate în funcție de specie, număr și greutate, în vederea acordării ulterioare de despăgubiri.

Suspiciune de boală și la Ardeoani

Și în comuna Ardeoani există suspiciunea de gripă aviară. Din probele prelevate de pe trei cadavre de pui, un test rapid a ieșit pozitiv. „Păsările au fost găsite moarte de către Elena Arhip. Aceasta avea pui crescuți de ea, dar și cumpărați, dar nu din Brașov. âi crește în niște boxe, la blocurile din Ardeoani. Am fost anunțați că au murit păsările și am făcut imediat testele rapide, iar unul a ieșit pozitiv. Vom trimite imediat probele la București, să ne confirme suspiciunea noastră. Pînă atunci, zona va începe să fie supravegheată și monitorizată”, a mai spus Vasile Zaharia.

Circulația a fost restricționată pe DN 12A

încă de ieri dimineață, de la ora 7.00, circulația pe DN12 A, drum național ce leagă Comăneștiul de Miercurea Ciuc, a fost restricționată circulația. „Este o porțiune de 10 kilometri, cea din focar, de la Agăș și pînă aproape de Ghimeș. S-a calculat că acest traseu poate fi străbătut în 15 minute. La intrarea în filtru se dă un bon prin care se trece ora, bon ce trebuie prezentat la ieșire, unde se verifică dacă s-a stat exact timpul calculat. Poliția verifică și portbagajele oamenilor, să nu se încerce evacuarea păsărilor din focare”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Mai marii județului nu s-au gîndit însă și la faptul că din focar pot ieși persoane care nu au fost dezinfectate. De aceea, la sugestia presei, au cerut imediat să fie numărate și persoanele din mașini, la intrarea în focarul de gripă aviară. Poliția a instalat filtre și la limita județului Bacău cu Vrancea, în localitățile Urechești și Coțofănești, situate la o aruncătură de băț de focarul aviar din comuna Ruginești, județul Vrancea. „Vom monta inclusiv filtre de dezinfecție, chiar dacă, deocamdată, nu au fost semnalate probleme, dar vrem să evităm orice risc”, a mai spus prefectul Berca.

Nunțile au fost amînate

Din cauza izbucnirii focarelor de gripă aviară în cele patru localități s-a luat decizia să fie anulate și nunțile. „Nu putem permite ca aceste zone să fie tranzitate de nuntași veniți din diferite zone. De aceea, astfel de evenimente vor fi anulate pînă după închiderea carantinei”, a mai spus prefectul de Bacău. în schimb, înmormîntările se vor desfășura oarecum normal. Participanții la funeralii vor fi dezinfectați la intrarea în focar și la ieșire. „Am amplasat un dezinfector de persoane, pe unde vor trebui să treacă toți cei care au participat la înmormîntare. La fel vom proceda și cu situațiile de urgență, cazuri medicale care trebuie să ajungă în spitale”, a completat directorul Zaharia.

Primarii vor debloca bani de la fondul de urgență

Din cauza situației de criză, primarii din cele trei comune afectate de gripa aviară vor trebui să deblocheze bani de la fondul pentru situații de urgență. Deja, Agășul a făcut o solicitare de 200 de milioane de lei. „Sper că primarii din aceste comune, date fiind și inundațiile de anul trecut, și-au alocat bani și pentru situații de urgență. Acum trebuie să deblocheze sumele necesare, deoarece pot fi situații în care DSV nu mai poate face față cheltuielilor cu ceea ce înseamnă echipamente și dezinfectanți. în plus, trebuie să existe bani și pentru asigurarea hranei populației, a jandarmilor și poliției care izolează zona”, a mai spus prefectul Berca. Asigurarea alimentelor și băuturilor cu apă se va face de pe un mijloc de transport pe altul. La fel se va face și aprovizionarea, fără să se permită accesul în zona izolată. O firmă din Germania s-a oferit să ajute la dezinfecție, în focare.

Țigănuș este cercetat penal

Paul Țigănuș, persoana din Bogdănești care a vîndut puii de un kilogram luați de la Pati Prod Codlea, este cercetat penal, de poliție. „Paul Țigănuș a fost chemat de dimineață la poliție și i s-a întocmit dosar penal. El este cercetat pentru săvîrșirea infracțiunilor de răspîndire a bolii și pentru evaziune”, a declarat comisarul șef Ștefan Alexa, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Reamintim că, Paul Țigănuș a adus la sfîrșitul lunii aprilie pui luați de la Brașov, pe care i-a vîndut în Bogdănești, Agăș, Asău, Palanca, Măgirești și chiar în Vrancea, la Ruginești, unde este focar de gripă aviară. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.