Trei lacuri din județul Bacău – Bacău II, Galbeni și Răcăciuni -, au ajuns în custodia Asociației pentru Dezvoltare Comunitară (ADC). Pentru că îngrijirea lacurilor cere o mulțime de bani, reprezentanții ADC s-au gîndit că ar fi bine să pună o taxă pentru pescari. „Nu am stabilit încă o sumă, dar, probabil, o să fie pînă la 50.000 de lei vechi. Am vrea ca, prin acești bani, să ne finanțăm activitățile. Intenționăm să facem un loc amenajat pentru cazare și chiar un ponton pentru bărci. Toate aceste lucruri le vom prinde în planul de management pe care trebuie să îl facem în șase luni de la preluarea lacurilor”, ne-a explicat Gabi Grițcu, membru ADC.
în ceea ce privește eventualele taxe suplimentare pentru pescari,
pe care cei de la ADC vor să le impună, Gheorghe Vrînceanu,
directorul Asociației Județene a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi
(AJVPS), crede că sînt imposibile. „Vor putea impune taxe doar
pentru activități care au impact negativ asupra mediului. Ceea ce nu
este valabil în cazul pescuitului sportiv, pe care îl practică membrii
asociației noastre”, a mai spus Gheorghe Vrînceanu. Dacă noul
custode va încerca așa ceva, cei de la AJVPS vor fi dispuși să
recurgă la litera legii. „Dacă se vor impune taxe suplimentare pentru
pescarii sportivi, ceea ce nu este normal, îi vom acționa în
judecată”, a atras atenția directorul Vrînceanu.
în schimb, Grițcu ne-a spus că este prima dată în țară cînd un ONG primește în custodie lacuri. Asta, deși ADC nu a fost singura interesată de preluarea acestor suprafețe de apă. Cînd, însă, investitorii au aflat sumele exorbitante pe care trebuie să le scoată din buzunar pentru întreținerea lor, toți au renunțat.
Prin convenția pe care o vor semna cu Agenția pentru Protecția Mediului, membrii ADC se vor obliga să administreze aria naturală protejată. Ei vor asigura instruirea necesară a persoanelor implicate în activitatea de custodie și vor promova acțiuni de conștientizare și informare a populației privind necesitatea protecției naturii și rolul ariilor naturale protejate. De asemenea, vor să monitorizeze evoluția acestuia, contribuind în mod semnificativ la o mai bună cunoaștere a capitalului natural încredințat și să ia toate măsurile necesare în vederea asigurării unei protecții eficiente a ariei naturale protejate și a valorilor patrimoniului natural.
Asociația ar putea să rămînă custodele lacurilor vreme de cinci ani, dacă va demonstra că are bani să le întrețină. (Alexandru COVACI, Constantin GHERASIM)rea asigurării unei protecții eficiente a arie
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.