Pe holurile și în sălile de clasă ale Școlii de Arte și Meserii „Dimitrie Leonida” din Bacău s-a vorbit ieri mai mult în engleză și franceză. Elevii colegiului au încercat în acest fel să se facă înțeleși de oaspeții lor din Spania, Franța, Turcia și Germania aflați în Bacău pentru a participa, alături de colegii lor de la „Dimitrie Leonida”, la festivalul „Eurogastronomia”, organizat în Bacău în perioada 25-27 mai. Raluca Dranca, profesor de limba engleză la Școala „Dimitrie
Leonida” și coordonatorul acestui proiect, spune că festivalul este organizat în cadrul unui program Socrates-Comenius desfășurat în parteneriat cu alte patru școli din Turcia. Deschiderea oficială a festivalului a avut loc în cursul zilei de ieri profesori și elevi de la cele cinci școli partenere au avut prilejul să se cunoască între ei și să schimbe, unii cu alții, cîteva vorbe. Manifestările cele mai interesante abia de acum sînt programate. Pînă pe 27 mai se vor desfășura sesiuni de lucru pe teme gastronomice urmînd ca la final să fie organizată și o expoziție cu preparate tradiționale din fiecare stat în care se află școlile ce fac parte din proiect. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.