Abuzul de putere

în peisajul atît de delicat, de rafinat al diplomației, au loc adeseori întruniri – precum cea organizată de Fundația Europeană Titulescu – pe teme de maximă importanță ce vizează politica mondială cu toate ingredientele geopolitice și geostrategice ale sistemului contemporan de relații internaționale. Dezbaterile au avut în centrul lor tema marelui joc pentru controlul asupra Asiei Centrale, care se desfășoară de secole întregi. După ce și-a cam pierdut ambițiile imperiale, Marea Britanie a fost înlocuită de Statele Unite ale Americii, iar țările care au apărut pe harta lumii abia în secolul XX au devenit, și ele, competitori independenți în acest joc. Evenimentele recente care au avut în prim-plan Statele Unite, care doresc să-și mențină prin orice mijloace prezența politico-militară în regiunile Asiei Centrale, ne demonstrează că avem de-a face tot mai des cu motive de conflict generate de amplificarea riscurilor asimetrice, între care la loc de frunte se situează terorismul, crima organizată și proliferarea armelor de distrugere în masă. Dar cel mai provocator element de conflicte determinat de condițiile diminuării alarmante a resurselor naturale, concomitent cu o creștere demografică fără precedent, rămîne permanenta luptă pentru resursele strategice, care se va intensifica, iar regruparea țărilor în funcție de interese în jurul noilor poli de putere pare a se contura din ce în ce mai evident. Mai mult, potrivit unor strategi ai politicilor de culise, „competiția va accentua gradul de interdependență, de cooperare și de interoperabilitate între centrele de putere și îndeosebi între Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia cu noii săi aliați asiatici”. SUA se tem că Beijingul ar putea deveni, în mai puțin de zece ani, un al doilea pol mondial de putere, opus Statelor Unite, mai ales dacă se are în vedere axa Moscova – Beijing, care a ajuns într-o etapă a unei ample colaborări economice, reflectată de ponderea – în anul 2001 – a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), o organizație interguvernamentală care încearcă să limiteze concurența americană din Asia. Deși această organizație numără doar șase membri – Rusia, China, Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan și Tadjikistan – ea se va putea mări curînd prin alăturarea statelor care dețin în prezent statutul de observator al OCS, respectiv India, Pakistan, Iran și Mongolia. La ultima întrunire a țărilor membre OCS s-a solicitat de către acestea în mod oficial ca Statele Unite să-și retragă bazele militare din Asia Centrală. Deși ambițiile imperiale ale Americii nu par a fi stopate, aceasta controlînd majoritatea resurselor energetice ale lumii, marile națiuni din zonă încearcă să reziste, reunindu-se sub scutul OCS ca o contraputere a NATO și UE la un loc. Războiul rece pare să revină în Asia Centrală, opunînd din punct de vedere geopolitic două blocuri militare: arcul de criză anti-chinez inițiat cu abilitate de SUA și axa Rusia – China. Acest conflict care se prefigurează implică riscuri considerabile, deoarece instabilitatea în zonă va fi sporită, se va recurge la așa-zise intimidări din partea unor state prin multiplicarea și diversificarea actelor de terorism, va crește implicit numărul de state aflate în criză.
Este posibil să asistăm și la o dezbinare a solidarității democrațiilor occidentale care păreau mai unite ca oricînd în lupta împotriva terorismului după tragedia americană din 11 septembrie 2001. Interesele statelor implicate în acest conflict sînt enorme! Astfel, conform informațiilor din presa internațională, dacă luăm ca exemplu China – interesele acesteia sînt clare atîta timp cît ea a semnat un contract pe termen lung în valoare de 70 miliarde de dolari cu Iranul, achiziționînd 51 la sută din activele celui mai important centru petrolier din acest stat. Și în mod cert China nu va rămîne indiferentă în cazul unei eventuale invazii americane pe tărîm iranian după modelul irakian; ca și Rusia, de altfel. Tot Rusia a confirmat că puterea de la Beijing a aprobat achiziționarea a circa 4 milioane de tone de petrol din partea de est a Siberiei pentru care s-a și construit o rețea de oleoducte. De fapt, schimburile comerciale dintre Rusia și China s-au intensificat în mare măsură, mai ales în ultima vreme, acestea ajungînd numai pe parcursul anului 2004 la aproape 22 miliarde de dolari, cu tendințe de creștere pînă în 2010 la aproximativ 60 – 80 miliarde de dolari. Pe de altă parte, datorită potențialului economic al Chinei, politica americană nu renunță la relațiile bilaterale cu aceasta; însă – așa cum recunoștea chiar un analist politic american – „lupul îmbracă haine de oaie, deoarece în timp ce Departamentul de Stat american continuă relațiile strînse cu China, Pentagonul pregătește cu vigilență arcul de criză anti-chinez ca un fel de siguranță contra oricărei acțiuni militare a Chinei”. De asemenea, SUA încearcă din răsputeri să atragă de partea lor Japonia, Vietnamul, Indonezia cu care derulează programe de pregătire și înzestrare militară și, bineînțeles, India, căreia SUA i-a acordat un sprijin nuclear substanțial ridicîndu-i totodată și restricțiile la comercializarea armamentului american, în timp ce Washingtonul a făcut mari presiuni la ONU în privința cercetărilor nucleare ale Iranului, cu care se află în conflict. Potrivit declarațiilor unuia dintre secretarii Apărării pe probleme de politică ai Statelor Unite „în viitor totul se va schimba pretutindeni. Nu va exista un loc pe plan internațional în care situația să rămînă la fel, pentru că ne vom reconsidera poziția peste tot acolo unde interesele politice și militare o cer”.
Perspectiva viitorului – privind următorii 15 – 20 de ani – se va contura sub forma unei lumi multipolare și în care SUA va rămîne – cel puțin pentru o perioadă – liderul global, deși mișcările, joncțiunile în cadrul ierarhiei mondiale vor avea mereu o tentă de noutate și imprevizibilitate, scenariile acestora depinzînd fără doar și poate de relațiile bazate pe interesele principalilor actori ai scenei politice mondiale. Și în cadrul cărora mereu cineva va abuza. Pentru că -așa cum spunea cîndva poetul Paul Valery – „Puterea fără abuz își pierde farmecul”. (Romulus Dan BUSNEA)și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!