Două eleve din municipiul Moinești au fost prinse la sfîrșitul săptămînii trecute în timp ce furau dintr-un magazin din localitate. După ce s-au întors de la școală, Ana Maria H. și Claudia V., ambele de 15 ani, au pătruns în magazinul Flora, de unde au luat o pereche de blugi și o bluză, cu care au încercat să iasă pe ușă fără să plătească. Fetele au fost întoarse din drum de personalul de pază și duse la poliție, unde li s-a întocmit dosar penal pentru furt. Prejudiciul total, în valoare de aproape un milion de lei, a fost recuperat în totalitate. (Florin CRĂCIUN)
Două eleve au fost prinse în timp ce furau din magazin
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.