• cei mai mulți absolvenți care absentează sînt seraliști, de la frecvență redusă sau respinșii de anul trecut • alți elevi preferă să plece în străinătate, la muncă, imediat cum termină liceul
Cel puțin un elev băcăuan din zece care a terminat liceul nu va avea diplomă de bacalaureat. După perioada legală care a expirat la sfîrșitul săptămînii trecute, la cele 20 de centre de examinare din județul Bacău s-au înscris pentru examenul de maturitate din acest an 5.250 de elevi. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, în lunile ianuarie – februarie, cînd au fost luați în evidență toți elevii care nu au diplomă de bacalaureat din promoțiile anterioare, precum și cei care termină în acest an, în bănci erau așteptați, în această vară, circa 5.790 de elevi. Practic, în acest an, aproximativ 540 de elevi, adică nu mai puțin de zece la sută dintre elevii care au urmat un liceu, și-au tocit degeaba coatele patru ani de zile pe băncile școlii, pentru că vor rămîne fără diplomă de bacalaureat. „Diferențele dintre elevii care sînt în evidențe și cei care s-au înscris pentru bacalaureat sînt obișnuite. Cei care trag în jos procentajele sînt elevii seraliști și cei de la frecvență redusă, care, de obicei, preferă să nu participe la prima sesiune a examenului, despre care s-a format ideea că este mai grea. În evidenețele din februarie au fost înregistrați și elevii restanțieri, care în anii trecuți nu au promovat examenul. Chiar dacă mulți dintre aceștia nu se mai prezintă, ei trebuie luați în calculele noastre”, ne-a declarat inspectorul Neculai Gruia, vicepreședintele Comisiei Județene de Bacalaureat.
Din experiența anilor anteriori, organizatorii examenului de maturitate se așteaptă ca numărul final al elevilor care vor fi în bănci să fie mai mic decît cel al elevilor înscriși. Cel puțin 50 de elevi nu vor putea susține bacalaureatul din cauza corigențelor și a neîncheierii situației școlare. O altă categorie a viitorilor absenți este a celor care imediat după terminarea cursurilor preferă să plece în străinătate, considerînd că este mult mai important să-și găsească un loc de muncă peste hotare, ca să scoată bani, decît să rămînă cu o hîrtie.
Potrivit inspectorului Neculai Gruia, indiferent de numărul elevilor care se vor prezenta în final la examen, structura centrelor de examinare nu va fi afectată. „Noi am stabilit centrele în așa fel încît fluctuațiile să nu influențeze existența acestora. Fiecare centru trebuie să aibă cel puțin 250 de elevi, iar acolo unde știm că elevii nu se vor prezenta am arondat, din start, mai mulți elevi. Chiar dacă vor fi situații în care numărul elevilor va fi sub minimul stabilit de metodologie, vom solicita aprobare extraordinară de la MEC”, a mai spus Neculai Gruia. Anul trecut, la Bacalaureat s-au înscris 3.780 de elevi, dintre care doar 77 la sută au promovat examenul și au obținut diplomă de Bacalaureat. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns