Săptămîna viitoare ar fi trebuit să debuteze, din punct de vedere al învățămîntului, cu festivitatea de premiere a elevilor băcăuani ce au avut, în 2006, rezultate remarcabile la olimpiadele școlare. Organizată de Primărie și Inspectoratul Școlar, aceasta a fost, însă, amînată pentru o dată ce va fi anunțată ulterior, motivul deciziei avînd la bază absența din localitate a primarului Romeo Stavarache. în altă ordine de idei, tot de o amînare a avut parte de anunțata „lansare la apă” a noii echipe de inspectori școlari. Programată, inițial, pentru astăzi, la ora 14,00, întîlnirea în cauză se va desfășura luni, de la aceeași oră, în sala de conferințe a Inspectoratului Școlar. „Astăzi (ieri, n.r.) am participat la inaugurarea noului sediu al Inspectoratului Școlar al județului Vrancea, festivitate la care au fost invitați, pe lîngă domnul ministru Mihail Hărdău, și cîțiva inspectori generali din Moldova. în aceste condiții, mi-a fost, practic, imposibil să emit deciziile de numire a noilor inspectori”, a explicat inspectorul general Ovidiu Cojocaru. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.