Varietăți critice

După o plimbare

Constantin CĂLIN

Orașul e plin de cabinete medicale, mai multe probabil decît medicii veritabili, căci într-o situație pe care o bănuiești complicată abia de poți conta pe știința a cinci sau șase. Cel puțin asta-i părerea unor persoane „încercate” de diverse boli. Dar nu despre competență mi-am propus să vorbesc aci. Recent, într-o plimbare ceva mai lungă, privind firmele, am fost frapat de faptul că, dintre toate specialitățile, numai două au înscrise, lîngă denumire, un simbol: obstetrica (un embrion) și stomatologia (un molar). Prima – mai rar; a doua – aproape peste tot. De ce doar ele?, m-am întrebat. Cred că deoarece cuvîntul „obstetrică” e un neologism puțin răspîndit în rîndurile populației, mai ales ale celei rurale: la sate, obstetricianul și ginecologul sînt… moașa. Pentru „stomatologie” e valabilă aceeași explicație, în plus ar trebui de precizat că aceasta e o disciplină medicală mai tînără decît altele. Ca să fiu sigur că lucrurile stau așa, am verificat într-un dicționar cronologic francez. Astfel, am aflat că termenul de „neurologie” e din 1732, cel de „cardiologie” din 1797, cel de „obstetrică” din 1803, cel de „pneumologie” din 1827, iar cel de „stomatologie” din 1859, adică din anul Unirii Principatelor. Și mai tineri decît aceștia sînt „otorinolaringologie” (1923) și „gastroenterologie (mijlocul secolului XX), care însă prezintă dezavantajul de a fi mai greu de ilustrat. Apoi, vrînd-nevrînd, incidența mai mare a bolilor de nas-gît și urechi și a celor de stomac a făcut să fie însușiți mai repede, inclusiv de cei ce nu le cunosc etimologiile.
Revin la termenul de stomatologie. La noi, el începe să fie folosit mult mai tîrziu decît în alte părți, dovadă că lipsește din dicționarele interbelice. Cert, la începutul secolului trecut, nimeni nu se recomanda „medic stomatolog”, ci „dentist”, o meserie fără tradiție locală și care, din acest motriv, avea nevoie de reclamă. Iată un anunț din 1907: „Doctorul I. Eichenbaum/ Dentist/ De la Facultățile din Berlin și Chicago/ Laureat din Paris 1894/ Face
toate opreațiunile referitoare la chirurgia dentară, absolut fără durere, prin anestezie./ Specialist în obturațiuni de aur și porcelan-email. Coroane în aur. Dinți artificiali fără placă pe cerul gurii. Redresarea dinților deviați”. în epocă – trebuie subliniat – românii nu aveau dentiști de ai lor, cei care practicau stomatologia erau, aproape exclusiv, evrei și nemți. Problemele dentare se rezolvau, cel mai adesea, „magnetizîndu-te”, întocmai ca-n teatrul lui Caragiale și-n caricaturile lui Constantin Jiquidi, sau aplicînd comprese cu măselariță. Sănătatea gurii (stoma) e o preocupare largă numai de vreo patru decenii, îndeosebi în perioada postdecembristă. Dinții sau lipsa lor evocă – lucru ignorat altădată -condiția individului. Cei știrbi sînt, de obicei, săraci, bătrîni; uneori neglijenți și răi. Cei cu dinți albi, puternici emană impresia de vigoare generală și poftă de viață. Nu o dată, pentru scriitorii și cineaștii din a doua jumătate a secolului trecut, caracterizarea personajelor începe, dacă pot să zic așa, de la „dezvelirea dinților”. în fine, azi, într-o lume care cultivă ostentativ zîmbetul, dinții ajută în numeroase cariere, îndeosebi în cea de actor pur și simplu și cea de „actor politic”: ce-ar fi făcut, de pildă, Ion Iliescu sau Petre Roman fără doi dinți din față? Mai mult decît literatura contemporană și filmul, televiziunea ne-a deprins să ne concentrăm atenția în primul rînd asupra gurii celor ce apar pe unul sau altul dintre canale, fie cînd vorbesc, fie cînd cîntă. Datorită insistențelor ei, am ajuns că le știm cîtorva culoarea limbii și a palatului! Dar, dacă stăm să socotim, numărul celor pe care-i admirăm pentru frumusețea danturii lor (strălucitoare, superbă), mai mult decît pentru vorbele ce le spun, e mic: aproximativ un procent din populație, orășeni și „capitaliști”. Restul? Tot televiziunea, în reportajele despre mulțime (la pelerinaje, la sărbători oficiale), arată figuri desprinse, parcă, din filmele neorealiste ale anilor ’50 și ’60: inși fără dinți sau cu dinți deteriorați, urîți. Lume săracă, pentru care termenul de stomatologie mai trebuie „tradus”.
Așadar, deși pare pleonastic, molarul de pe firme constituie, chiar fără voia celor care îl aplică, o dublă indicație: una de specialitate și alta sociologică. Și cîtă vreme va mai fi nevoie de el, înseamnă că stăm prost.i care practicau stomatologia era

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!