Autoritățile, în parteneriat cu o organizație de caritate din Germania, au inaugurat ieri, într-un cadru festiv, în satul Siretu, comuna Săucești, un centru social de reabilitare destinat persoanelor defavorizate din comunitate. Pentru construirea și dotarea unității, Consiliul Local a colaborat cu Consiliul Județean, Ministerul Integrării Europene și cu asociația «Speranța Vieții», reprezentînd congregația surorilor «Sf. Maria Magdalena Postel», din Heilbad Heiligenstadt, landul german Turingia.
Evenimentul a debutat cu un mic incident, provocat de întîrzierea mai multor oficiali de la Bacău. Devansarea programului cu aproape o oră a reușit să le scoată din sărite pe nemțoaicele punctuale din fire, care au arătat primarului Viorel Savin ceasul, într-un gest de reproș un pic mai blînd ca «baterea obrazului». Spectacolul de Sărbători susținut cu această ocazie de elevii din zonă a început abia la 11, fiind urmat de discursuri ale edilului local și Surorii Adelgundis de la «Speranța Vieții». „Centrul «Sfîntul Andrei» a luat ființă în urma cererii adresate nouă de Viorel Savin. El este destinat copiilor și tinerilor, persoanelor cu diferite dizabilități, celor în vîrstă sau aflați în situații de criză. Ne dorim să venim astfel în întîmpinarea tuturor nevoilor comunității și să ne aducem aportul la dezvoltarea ei. Unitatea îndeplinește criteriile europene pentru asemenea activități și este dotată cu apă curentă și canalizare, centrală termică sau aparate necesare kinetoterapiei”, a spus Adelgundis, după care a înmînat primarului drapelul german. A urmat o slujbă mixtă de sfințire și un tur festiv al așezămîntului. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.