Fot0 Polishchuk, Truță și compania au jucat bine

Administrator

Debut cu dreptul al Științei în Top Teams Cup

• Știința Bacău – Jelovica Tuzla 3:0 (25-16, 25-14, 25-11)

VOLEI FEMININ – CUPE EUROPENE: Știința Bacău a început bine turneul de calificare în cupele europene la volei (n.r., Top Teams Cup, 2006-2007). în primul dintre cele trei meciuri pe care le are de jucat la Sala Sporturilor din Bacău la sfîrșitul acestei săptămîni, Știința a învins aseară cu 3:0 (25-16, 25-14, 25-11) formația ZOK Jelovica Tuzla (Bosnia Herțegovina).
Deși nerefăcută complet după accidentarea de săptămîna trecută, ridicătoarea Viktoryia Polischuk a făcut un meci bun, pe măsura așteptărilor. Totuși, cea mai bună de pe teren s-a dovedit a fi Mihaela Truță, căpitanul echipei băcăuane. De asemenea, s-au mai remarcat Herlea și Țolișteanu. Oricum, toate jucătoarele de la Știința au făcut în așa fel încît partida să nu țină mai mult de trei sferturi de oră.
Deși a fost meci de cupă europeană și cu intrare gratuită, la Sala Sporturilor numărul spectatorilor a fost redus.
Primele două seturi au avut o derulare aproape identică, inclusiv la scorurile înregistrate pe parcursul acestora: 0-1, 2-1, 4-2, 7-6, 14-9 etc. Diferențele s-au făcut pe final. în cel de al treilea, Știința a început cu 1-0 și de la 3-2 a luat meciul pe cont propriu: 7-3, 10-4, 21-9, 25-11.
Echipa adversă a abordat partida cu doar 8 jucătoare trecute pe foaia de arbitraj, fără să impresioneze. întrucît numărul schimbărilor a fost limitat, Jelovica a avut pe teren, în setul al treilea, ambele ridicătoare, una dintre ele fiind nevoită să joace pe alt post decît cel de bază.
Știința: Polishchuk (Nițulescu) – Truță (Marian), Herlea, Elisei, Anghel, Purice / Țolișteanu (libero); antrenori Florin Grapă și Melu Manta;
Jelovica: Janici (Savici) – Inici, Jovicici, Sadikovici, Salkici, Tosunbegovici / Blagojevici (libero). Antrenor Alen Dzambici.
Au arbitrat Nikolaos Panoutsos (Grecia), Simon Dzines (Macedonia). Observator CEV, Gabriela Bulgariu.

Programul meciurilor de astăzi și de mîine

Din grupa a 3-a de calificare în optimile de finală ale Top Teams Cup mai fac parte Galichanka Ternopil (Ucraina) și ZOK Spartak Subotica (Serbia), cele care au jucat, tot aseară, după meciul Științei. Prima clasată se califică în amintitele „optimi”. A doua mege în faza următoare a Cupei Confederației Europene.
Programul de astăzi și de mîine este următorul:
16 decembrie / Știința – Ternopil, ora 16, Subotica – Tuzla (ora 18:30); 17 decembrie / Știința – Subotica, ora 16, Jelovica – Ternopil (ora 18:30). (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.