Instituțiile publice, obligate să se autorizeze pe calitatea serviciilor
Șefii instituțiilor publice deconcentrate din județ au aflat ieri că trebuie să se autorizeze pentru a le putea oferi cetățenilor servicii de calitate. Mai precis, de la anul, aceștia vor trebui să acrediteze instituțiile în „agrementul calității”, care nu este altceva decît un sistem managerial cerut de Uniunea Europeană. în cadrul ședinței Colegiului prefectural, li s-au explicat directorilor pașii pe care îi au de făcut pentru certificarea calității serviciilor prestate băcăuanilor. „Acest sistem de certificare a calității este obligatoriu, dar nu știu cîți dintre primarii de comune s-au gîndit la acest lucru, certificat care aduce un plus de seriozitate în activitatea unei instituții. De aceea, la începutul anului viitor, vom organiza o întîlnire cu toți cei din județ, pentru a explica exact ce trebuie făcut. Ideea nu este să se obțină acest certificat pentru că este cerut de europeni, ci să se vadă îmbunătățiri în activitatea instituțiilor cu cetățenii”, a declarat prefectul Gabriel Berca. Sistemul de management al calității în instituții vizează reorganizarea și responsabilizarea funcționarilor publici, orientarea instituțiilor către om, exemplul oferit de șefi angajaților, implicarea și motivarea personalului, pentru ca serviciile să fie cît mai bune. Pentru autorizare, instituțiile vor trebui să pună la punct o documentație, care va fi analizată de specialiștii îndreptățiți să dea verdictul. Instituțiile publice vor începe procedurile de atestare a calității de la nivel central. Singura instituție din județ care a făcut primii pași în acest sens este Agenția Locală de Mediu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.