Moș Crăciun a ajuns ieri la copiii din centrul rezidențial «Henri Coandă» al Protecției Copilului și la Căminul pentru Persoane Vîrstnice prin intermediul reprezentanților societăților de construcții Unic General Constructor și Rombet din Bacău. La ora 12, în unitatea destinată copiilor orfani sau cu dizabilități a avut loc un spectacol de colinde și obiceiuri de Anul Nou, după care directorii celor două firme au împărțit micuților 115 daruri constînd din articole de îmbrăcăminte și dulciuri. „De cinci ani sîntem alături de acești copii. Ne-am pus chiar problema să-i angajăm pe cei mai mari, dacă pot și doresc să lucreze în domeniu”, a spus directorul Unic General Constructor, Liviu Curcă. O oră mai tîrziu, delegația constructorilor descindea la căminul de bătrîni, unde a lăsat nu mai puțin de 200 de cadouri cu haine și dulciuri, pregătite în funcție de afecțiunile de care suferă o parte dintre asistați. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.