Calendar etno

Mirajul tradițiilor sărbătorești

Manifestările ritualice, întreaga suită de obiceiuri tradiționale ocazionate de sărbătorile de iarnă sînt o componentă esențială etnografică, parte a culturii noastre populare, distinctă prin specificitatea armoniei, prin simplitate – de fapt, o varietate în unitate – prin fantezie creatoare, originalitate și expresivitate în exprimarea artistică a acestor manifestări sărbătorești. Tăierea porcului – de Ignat -, cînd se crede că sfîntul vine să ia sufletul porcului -, face parte din alaiul ritualic al unei succesiuni de obiceiuri care preced sărbătorile de iarnă.
Multe dintre aceste obiceiuri vor dispărea, fapt cu atît mai regretabil cu cît talpa vremurilor, cu fiece an, cu fiece zi, oricum bătucește și stinge noima datinilor strămoșești. Nimeni nu are puterea să dea piept cu tăvălugul care se rostogolește peste istorie și o presează în file împăturite, strivindu-i pulsul viu. Așa că: la vremi noi, rînduieli noi, iar mîine, unele obiceiuri, cum ar fi, spre exemplu, cele legate de tăierea porcului, vor deveni o amintire!
E, poate, ultima iarnă, o iarnă sură, fără măcar cu pudră albă de nea, cînd am mai putut asista la un astfel de ritual care poartă în sine aspecte de tipic etnografic cu particularități regionale, pitorești, uneori cu tonuri dramatice ori comice. Și, poate, pentru cea din urmă oară am asistat la sacrificarea porcului. Un ritual de dintodeauna, neîngrădit de legi nepămîntene, străine de tot ce am moștenit pînă acum de la bunii noștri.
N-a fost chip, însă, ca să fiu de față la înjunghiere pentru că sînt de fire milos și se zice că din pricina celor miloși porcul moare greu și în chinuri, iar carnea nu e bună. Și dacă cineva l-ar văita pe bietul porc, acest fapt l-ar supăra pe Dumnezeu. De asemenea, se zice că cel care taie porcul nu trebuie să crîște, deoarece carnea se face tare, ațoasă. Pentru a mă conforma dezideratelor obligatorii ale superstiției, am stat în dosul casei cu degetele băgate în urechi atîta timp cît porcul s-a zbătut și a horcăit, apoi m-am ivit și eu și am stat deoparte, ca să nu încurc lumea, privind ca și cum aș fi făcut-o pentru prima oară, însă cu o presimțire sumbră că e ultima! După tăiere, l-au pîrlit cu paie, apoi l-au udat cu apă și l-au acoperit cu saci și pături, ca să se frăgezească șoricul. Pe urmă l-au ras cu cuțitul și l-au spălat cu apă caldă, pînă cînd șoricul a devenit curat și galben. După „grijit” și „curățit” – cele dintîi faze ale tăierii -, a urmat cinătuitul, ciopîrțitul sau oeciatul. întîi i s-a făcut porcului o crestătură în frunte, în formă de cruce în care s-a presărat sare grunjoasă, apoi s-a rostit o rugăciune, iar după aceea i s-au tăiat coada și urechile și s-au dat la copii. Și, după ce l-au desfăcut parte cu parte: slănină, turluiele picioarelor, șoldurile, mușchiul, maiul, bojogii, splina, pecia, osînza, mațele, stomacul, rărunchii, creierii… s-au sărat toate și s-au pus pe sortimente, într-o covată, un ciubăr și niște lighene. Mai pe urmă au luat bezărărul – adică grăsimea de pe mațe și au curățat mațele și stomacul, pe care mai tîrziu le vor fi folosit la prepararea unor specialități tradiționale.
Dar, ce a fost mai bun decît toate a fost ospățul la pomana porcului, cu tochitură, mămăligă aburindă, vin fiert, negru-vîrtos, cu arome dulci și rachiu pișcător ca acele…
Cînd se vor duce sărbătorile va cădea o supărare asupră-mi și un dor, apoi toate se vor lăsa cu o spolocanie – adică o mîncare de „borș holtei”. Vor fi atunci cîteva scaune goale la masa mea, iar singurătatea grea și dureroasă va ședea pe ele…
Din toate cîte mi-au fost răpite în viață, ori mi-au fost date cu dramul, nimeni nu a putut să-mi ia pînă acum de la masa de Crăciun caltaboșii, leibărul, sîngeretele, cîrnații, toba, chișca, jumările, răciturile, posmagii, borșul cu bodolane și tocmagi, bădărărul de mămăligă, ulcica de vin și țoiul de rachiu… și nimeni, oricît amar am sorbit cu sughițuri vreodată, nimeni nu mi-a luat veselia și sărbătoarea.
Vin zorile sărbătorilor în mirajul tradițiilor de la satele și urbiile Bacăului!… (Aurel V. ZGHERAN)durile, mușchiul, maiul, bojogii, splina, pecia, osî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!