Am plecat să colindăm

„Leru-i, Doamne, Ler!”

LER – iată un cuvînt cu o etimologie foarte discutată în limba română. S-au formulat multe variante. Domeniul imaginației a depășit de multe ori documentarea și argumentația lingvistică.Cu toate acestea, ler face parte din vocabulatrul nostru, întîlnindu-l des în frumoasele colinde de Crăciun.
Miron Costin, marele cronicar moldovean, considera că ler derivă din termenul slav lel (zeu,Cupidon la romani). Dimitrie Cantemir, Gheorghe Șincai, Grigore Tocilescu, A.D. Xenopol vedeau rădăcina termenului în Aurelian, împăratul roman care a retras stăpînirea romană din Dacia, în anul 271. I. G. Sbiera considera că ler se referă la LAR al saturnaliilor romane, iar A. Densușianu deducea termenul din latinescul liber (Jupiter Liber – Jupiter Dăruitorul). Gr. Creția aducea în atenție expresia: „liră-ne, Doamne, de maru”, adică finalul lui „Pater noster”: „Libera nos (Domine) de malo”. Un alt lingivist – El. N. Voronca, credea că ler se referă la patronii Romei, numiți lari.
Iată și o altă variantă interesantă: în revista „Noi, tracii” (nr. 183, ianuarie 1990), C. Rupa face o trimitere la cultul celților și la influiența lor asupra geto-dacilor: ler este chiar zeul Lair (Ilyr), protectorul mării și al furtunii. Lair din saga celtică a devenit, prin adăugirea unei dentale proteitice laird, ce semnifica „domn, stăpîn” sau „stăpîn suprem, zeu”. Este evident că personajul lui Shakespeare, Regele Lear, nu poate avea legătură cu românescul ler sau, evident, cu personajul mitic celt Lair – Ilyr.
O altă variantă se ocupă cu Taina cuvintelor și de cuvîntul Lerui, ler (a se vedea „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 4/1990). Autorul afirmă că „Ler” este o reminiscență din bolerien, boliarin – formulă de adresare permanentă stăpînului casei, preamărit ca boier. Așadar, autorul (L. Kuruci) crede că Ler este forma prescurtată a lui „bolerien”, cuvînt împrumutat din slava bulgară (sec. IX-XIII). Se observă o referire la fenomenul „sincopării”, care nu a fost posibil să fie realizat în vremea la care ne conduce autorul articolului.
Care este adevărul? în 1920, acad. Al. Rosetti a reluat ipoteza formulată de pr. prof. Dimitrie Dan în „Noua revistă română” (1901, vol. III, nr. 26). Acesta din urmă susținea că ler provine din invocația cultică, de origine ebraică, Halleluiah (Domine) – „lăudați-l pe Domnul”. Expresia a trecut în latină („alleluia”) și în slavă („alelughiia”). în anul menționat, Al. Rosetti a reluat supoziția lui D. Dan, considerînd că „ler” derivă din latinescul „alleluia”, cu rotacizarea lui – „l” – intervocalic, fenomen fonetic petrecut în epoca daco-romană.
Adevărul este că termenul ler ne dovedește vechimea colindelor noastre religioase din epoca daco-romană (sec. II – VII), începînd din secolul al IV-lea. Ebraicul „halleluiah” – folosit ca refren de laudă în psalmi și în versurile liturgice, a fost transcris, mai întîi, din ebraică în limba greacă. în Septuaginta (sec. III î. Hr.), găsim „allilongia” , „allilonia”. în Apocalipsă, cap. 19 versetele 1 – 6, găsim „allilonia”. în traducerile latine (vezi Itala, sec. II, și apoi Vulgata, sec. IV), termenul a fost transcris alleluia, cu i – e, care a ajuns și pe teritoriul fostei Dacii romane prin răspîndirea creștinismului în limba latină. în perioada daco-romană a avut loc transformarea lui alleluia în aleruia (prescurtat alerui, aleri), prin rotacizarea lui l – intervocalic (vezi solem – soare, felem – fiere, molam – moară). Prin afereza lui a inițial neaccentuat s-a ajuns la forma prescurtată a lui leruia – lerui, ler. Pentru afereza lui a inițial neaccentuat (fenomen caracteristic limbii române) se aduc ca îndreptățire și alte cuvinte de origine latină din vocabularul român: toamnă din autumnus, bobotează din apă botezată, prier din aprilis.
Este cert: cuvîntul ler, populația romanică din stînga Dunării îl folosește din epoca formării sale ca popor român și creștin.
De Crăciun: Leru-i, Doamne, Ler! (pr. prof. dr. Constantin LEONTE), autorul (L. Kuruci) crede că Ler este forma prescurtată a lui „bolerien”, cuvî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!