Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

JURNALUL UNUI OUTSIDER

Administrator

Bătălia pierdută

Ioan NEACȘU

Alaltăieri am văzut, stupefiat, o demonstrație a Partidului Conservator în fața Palatului Cotroceni. Demonstranții, înarmați cu pancarde, cereau retragerea trupelor noastre din Irak. Absurditatea scenei stă în faptul că un partid care se respectă nu face demonstrații ca un sindicat! Un partid parlamentar are în mod normal – constituțional! – ușa deschisă la președintele României. Domnul Voiculescu nu trebuie să trimită demonstranți cu jalba în proțap care să-i înmîneze președintelui o scrisoare, poate foarte bine să-i spună el ce are de spus. Am spus că așa ar fi „normal”, dar domnul Traian Băsescu este un președinte foarte departe de normalitate, de fapt, de Constituție. Dialogul cu partidele politice, măcar cele parlamentare, ca să nu mai vorbim de celelalte, sau de societatea civilă, atît de necesar pentru armonizarea guvernării, dialog existent și considerat drept firesc atunci cînd la Cotroceni era domnul Ion Iliescu, dar mai ales cît timp a fost președinte domnul Emil Constantinescu, acum lipsește cu desăvîrșire. Domnul președinte Traian Băsescu preferă să dialogheze informal cu cine-i iese în cale, cum a făcut la Sighet, cînd a primit un CD de la un ziarist local pe care acesta i l-a dat drept armă cu care „să-l distrugă pe Călin Popescu Tăriceanu”. Ideea de luptă cu propriul popor îi place domnului președinte, care își aduce aminte cu nostalgie de felul în care a distrus CDR-ul și este nemulțumit de faptul că PNL-ul rezistă. Congresul de la sfîrșitul săptămînii trecute a fost pregătit furibund de adversarii liberalilor, conduși de domnul președinte, chiar dacă art. 84(1) din Constituția României spune: „În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid și nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată”.
Au fost mai multe lovituri atent pregătite. În primul rînd, atacurile domnului Stolojan și încercarea de destructurare a PNL prin „construcția politică” liberal-democrată, o „struțocămilă” imposibilă din punct de vedere doctrinar, deoarece nu poți fi în același timp liberal și creștin-democrat. A urmat apoi atacul doamnei ministru Macovei la Călin Popescu Tăriceanu pe motiv de ANI, în condițiile în care legea este în Parlament și primul-ministru ar greși chiar dacă ar încerca să intervină. A urmat numirea (mai mult decît alegerea) președintelui CSJ, prilej cu care domnul președinte Traian Băsescu i-a promis doamnei ministru al Justiției că „va avea ANI”, ca și cum i-ar fi promis o jucărie. A urmat apoi retragerea miniștrilor democrați din comisiile de privatizare – n-am auzit însă și de returnarea banilor pe care i-au luat pînă acum! – apoi, chiar în ajunul Congresului PNL, a explodat „biletul” doamnei Elena Udrea. Absurditatea scenariului pus la cale de Cotroceni – se vede că domnul președinte știa de „dezvăluirea” doamnei Udrea, deoarece a confirmat, este drept că destul de ezitant pentru a putea retracta, la nevoie, această aberație. Probabil că domnul Traian Băsescu vede în România un electorat format doar din proști, deoarece crede că ne poate păcăli spunînd că atunci cînd ai telefoane, și fixe și mobile, și secrete și mai puțin secrete, cînd poți oricînd să discuți o asemenea problemă sensibilă între patru ochi, în desele întîlniri dintre președinte și primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu n-a găsit altceva mai bun de făcut decît să-i scrie un „bilet”, ca pe vremea lui Caragiale! Efectul unui asemenea scenariu va fi exact invers, va duce la creșterea simpatiei față de PNL. Acest lucru s-a văzut și la Congresul PNL, care nu a fost „defensiv”, cum l-ar fi dorit domnul Emil Hurezeanu, ci a demonstrat că partidul rezistă tuturor loviturilor, deoarece are personalități autentice și multe, nu ca partidul domnului Băsescu, partid care se bazează doar pe o locomotivă, și aceea obligată de Constituție să stea la Cotroceni.
Partidul Național Liberal n-a putut fi distrus. El trebuie să se prezinte singur la alegerile europarlamentare – de fapt, alegerile din luna mai erau miza ascunsă a tuturor acestor mizerabile mașinațiuni – și să demonstreze Europei că românii nu-s un popor de proști, care pot fi păcăliți de povești caragialești. Să dea Dumnezeu ca, la sfîrșitul acestei săptămîni, Congresul PNȚ-CD să marcheze un nou început pentru acest al doilea partid istoric, astfel încît românii să regăsească pe liste personalități autentice ale partidelor noastre istorice. Alegerile europarlamentare vor arăta cum se situează partidele politice în preferințele electoratului. Cît privește alegerile anticipate, ele sînt necesare, dar nu parlamentare, ci prezidențiale! Bătălia pentru PNL este o bătălie pierdută pentru domnul Traian Băsescu… nizarea guvernării, dialog existent și considerat drept firesc atunci cînd la Cotroceni era domnul Ion Iliescu, dar mai

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.