Aderarea la comunitatea europeană va conduce, în următorii doi ani, la dispariția Direcției Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (DMSSF) Bacău, a anunțat șeful instituției, Gheorghe Apostu. „Conform unui proiect finanțat de Banca Mondială, în 2007 va apărea Inspecția Socială (IS), for subordonat Ministerului Muncii, avînd structuri teritoriale, ce se va ocupa cu monitorizarea activității furnizorilor de servicii sociale. Pe plan local, ea va fi condusă de un inspector-șef cu rang de director de minister. Un an mai tîrziu, vor fi înființate încă două instituții: Observatorul Social, for la nivel central, responsabil cu depistarea și observarea unor categorii sociale care trebuie ajutate de stat, și Agenția Națională pentru Prestații Sociale, cu reprezentare teritorială, care va gestiona toate prestațiile sociale de la bugetul de stat”, a spus oficialul. în același timp, de la DMSSF, comisia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați va trece la Prefectură, compartimentul de prevenire și combatere a violenței în familie, la Protecția Copilului, iar alte servicii vor deveni structuri de sine stătătoare. (Alin LEANCĂ)Sociale, cu reprezentare teritorială, care va gestiona toate prestațiile sociale de la
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.