Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a fost dotată, zilele trecute, de către Ministerul Administrației și Internelor, cu aparatură care are rolul de a perfecționa comunicarea operativă între cadrele unității. Este vorba despre 25 de calculatoare, două laptop-uri, imprimante multifuncționale și mijloace de comuncații. De asemenea, unitatea a închiriat un domeniu web și s-a creat un site al unității: www.grupareajandarmi.ro. Pe site se pot găsi informații cu privire la structura și abilitățile unității, relații și achiziții publice, declarații de avere și galerie foto. în urma repartizării fondurilor de către Inspectoratul General al Jandarmeriei, unitatea a mai achiziționat aproximativ 30 de radiotelefoane portabile, considerate necesare îmbunătățirii sistemului de legături radio în misiuni. Din fondurile alocate s-a modernizat în totalitate și punctul de control acces, s-au refăcut în proporție de douăzeci la sută izolațiile de pe acoperișul tip terasă al unității și s-au făcut reparații curente la instalațiile electrice, sanitare și de încălzire. Modificările de ordin organizatoric au vizat transformarea posturilor de militari în termen în posturi de subofițeri de jandarmi, angajați pe bază de contract. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.