Reporter pe glob

Romanian Parck

Eugen VERMAN

Să încercăm să pătrundem, împreună, în „Romanian Parck” sau, cum îi spun conaționalii noștri, „Cîmpul românesc de la Hamilton”. Deși, recunosc, nu vă voi fi un ghid bun pentru că, imediat după ce am ieșit din Toronto – cel mai mare oraș canadian – ne vom rătăci. Oricum, autostrada 401 ne duce spre orașul Milton, facem stînga spre Hamilton, trecem peste linia ferată și intrăm în pădure. Nu vă faceți probleme, drumul e asfaltat și, așa, prin pădure, intrînd dintr-un drum asfaltat într-altul, undeva se zărește, la margine de drum, o stîncă uriașă pe care e „desenat” tricolorul nostru românesc și pe care scrie, cu litere mari, „Romanian Parck”. Ei bine, pînă aici ne-a adus Florin, prietenul meu din Canada; astăzi, Luci – fiică-mea și Ion – ginerele meu, au rămas acasă, Florin cunoaște drumurile acestea precum le cunoaște pe cele din Valea Seacă – Sascut – România, de unde-i de loc, dar de aici, de la stînca de care vă vorbeam, vă duc eu, fără probleme, că vin pentru a cincea oară aici, și pe urmă nici n-ar trebui să vă conduc eu, deoarece drumul e drept și nici după cincizeci de metri se pierde într-o poiană uriașă, de fapt e Cîmpul Românesc, e teritoriu românesc, cumpărat de cei „bătrîni” pentru ei și pentru generațiile prezente și viitoare. De aceea, vom călca ferm, apăsat pe acest pămînt, chiar cu o undă de mîndrie în suflet, într-un fel sîntem la noi acasă. Aici vom găsi cabane, mese cu scaune, o sală uriașă de festivități și cantină, o piscină în care ne putem scălda, iar peste podețul care traversează un pîrîu limpede și plin cu pești, imediat, o bisericuță, alături o clopotniță, și vom mai întîlni mulți, mulți români. Un posibil ghid e preotul Nicolae Zelea – ajuns, acum, la venerabila vîrstă de 87de ani – aflat în Canada de peste o jumătate de veac, care, din cînd în cînd, mai reușește să vină aici, mai ales la 15 august, cînd bisericuța își serbează hramul – Adormirea Maicii Domnului. Atunci, mai ales atunci, aici e plin de lume, dar și în celelalte zile de vară, îndeosebi sîmbăta și duminica, zeci și zeci de mașini abia încap în uriașa parcare, grătarele sfîrîie, berea curge șiroaie, iar din difuzoare se revarsă, peste această mulțime, cîntece românești, mai ales populare. Atunci veți vedea, pe la mese, oameni cu lacrimi în obraz, de dorul țării natale, iar pe esplanada din fața marii săli, prinși în horă, bărbați și femei, tineri și chiar copii… Părintele ne va spune că acum vreo cincizeci de ani Asociația Culturală Română, din Hamilton, a cumpărat, de la un fermier canadian, aceste aproape 25 hectare de teren pe care s-a intenționat inclusiv înființarea unui sat românesc, dar, datorită unor lipsuri financiare, cît și altor cauze, au fost construite sala – uriașă, cum am mai spus -, capela, piscina și alte utilități care creează această ambianță specific românească. Da, este foarte frumos aici, loc unde, în afara slujbelor de duminica, românii petrec ceasuri și chiar zile de neuitat. Se distinge, astfel, bogata activitate culturală ce se desfășoară – de la întîlniri cu personalități de cultură din țară și pînă la emisiunile în limba noastră transmise la difuzoare; de la recitalurile de muzică sau poezie la manifestările, la dansurile și petrecerile în luminișul din inima unei păduri seculare, dar și autentice campionate de fotbal – pe terenuri închiriate, în aceste cazuri – între echipe românești din Canada și Statele Unite. Cel mai puternic rămîne, însă, sentimentul că ești „acasă”. Chiar dacă patria- mamă e la mii de kilometri depărtare, aici, iată, ești pe pămînt românesc. Pentru cei care vin aici, inclusiv din Statele Unite ale Americii – mă refer la români din Chicago, Detroit etc. – este „a doua Românie”. Un alt preot – patriot, Dumitru Ichim, originar din Dărmăneștii Bacăului, ne va spune chiar mai mult: „Da, aici e a doua Românie, dar pentru mine patria cea adevărată – unde m-am născut și unde am crescut și unde am văzut soarele prima oară și am băut apă din izvorul de la marginea pădurii – e aici, în sufletul meu”.
Prezenți, în fiecare duminică, la capela „Adormirea Maicii Domnului”, părintele Dumitru Ichim, parohul Bisericii „Sfîntul Ioan Botezătorul” din orașul Kitchener, preotul Ioan Bunea, parohul Bisericii ortodoxe române „Sfîntul Gheorghe” din Toronto și, în ultimul timp, cum spuneam, tot mai rar, preotul Nicolae Zelea, sînt, împreună, simbolul luminos, statornic, al credinței strămoșești, și cu toții – preoți și enoriași, mențin vigoarea și trăinicia punții aruncate peste abisul uitării de neam și de țară…d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!