O lume renăscută

Romulus Dan BUSNEA

Principalele probleme cu care s-a confruntat omenirea în anul trecut vor fi incluse și pe agenda 2007 a șefilor de stat și de guvern, printre care și a președintelui Băsescu, cu mențiunea că dacă pentru unele se va putea găsi rezolvarea, altele vor rămîne moștenire anilor ce vor veni.
Riscurile ca anul 2007 să coincidă, pentru unele state europene, printre care și România, cu sistarea aprovizionării cu gaz rusesc, au fost ridicate, însă afinitățile de ordin politic dintre Rusia și Belarus au evitat această posibilitate chiar în ultimele momente ale anului trecut, cînd Rusia a închis robinetul unor state, precum Ucraina sau Republica Moldova, care aveau în comun faptul că încercau să iasă de sub influența Rusiei. Cu siguranță că cea mai mare provocare a Occidentului față de Rusia în acest an va fi stabilirea unei politici coerente față de șantajul energetic pe care îl practică giganticul consorțiu Gazprom.
În cei 16 ani de la dizolvarea URSS, noua Rusie nu respectă în totalitate regulile democrației, fiind bîntuită de fantomele foștilor „țari” roșii. Mai grav este faptul că actualului președinte rus Vladimir Putin i s-a propus să devină un astfel de „țar”. Într-o reuniune a unor parlamentari care se declară adepți ai „Rusiei Unite”, ce a avut loc anul trecut la pensiunea „Lesnie Dali”, situată la 30 de kilometri de Rubliofka, membrii partidului „Rusia Unită” au propus o variantă de recalificare după încheierea mandatului lui Putin, potrivit căreia acesta ar deveni, după 2008, liderul „Rusiei Unite”. Potrivit publicațiilor din Rusia, președintele nu a refuzat inițiativa lansată de „Rusia Unită”, ci și-a acordat un timp de gîndire, deși se poate considera că propunerea a fost dinainte planificată, iar reacția lui Putin – ca mai curînd „da”, decît „nu”. Interesantă este și analiza întreprinsă de cotidianul „Gazeta”, care se referă la următoarea variantă de transmitere a puterii în Rusia: „Vladimir Putin va deveni liderul Rusiei Unite, care va propune pentru funcția supremă în stat pe cineva din aparatul central și nu pe succesorii semi-oficiali, Dimitri Medvedev și Serghei Ivanov. În această configurație viitorul președinte al țării devine subordonatul lui Putin pe linie de partid, ceea ce va permite controlul asupra puterii și dirijarea democrației”.
Potrivit liderilor principalelor școli de gîndire geopolitică din Rusia contemporană, Federația Rusă – creată după dezmembrarea URSS -, nu va fi, din punct de vedere geopolitic, nici continuatoarea Uniunii Sovietice, nici a Imperiului țarist de pînă la 1917.
Colapsul blocului sovietic din Europa centrală și de est constituie, potrivit specialiștilor, cea mai amplă ruptură din istoria modernă. Această concluzie are la bază conceptul potrivit căruia sistemul bi-polar al războiului rece a fost înlocuit subit de o realitate geopolitică complet nouă, marcată de două segmente diametral opuse, dar cu rezonanță de ansamblu asupra întregului glob pămîntesc: hegemonia americană din anii ’90 și declinul vizibil al statului rus din perioada lui Elțîn.
Odată cu îmbarcarea lui Putin în corabia puterii, Kremlinul și-a prezentat tendințele de superputere, generînd astfel multiple tensiuni într-o lume „renăscută”. Plecînd de la aceste acțiuni politice, care se derulează la nivelul principalelor puteri mondiale, în Rusia au început să prolifereze institute de studii strategice care au inițiat tot felul de cursuri și conferințe susținute agresiv de mass-media, pe teme geopolitice, cristalizîndu-se astfel cîteva principale școli de gîndire. Acestea au influențat și vor influența și în continuare, indiferent de epoca pe care o parcurg, politicile Kremlinului. Printre acești lideri, cei mai cunoscuți sînt „mogulii” Alexander Dugin, Dimitri Trenin și Ghenadi Ziuganov, ultimul dintre aceștia cu o figură foarte cunoscută în generația rusă este și liderul partidului comunist, care constituie cel mai mare grup de opoziție din Duma rusească. Multe dintre ideile politice practicate de conducerea de la Moscova se bazează pe lucrările acestor gînditori geopolitici ruși, dintre care se disting următoarele: „The essentials of geopolitics” (Esențele geopoliticilor), cu peste 900 de pagini, de Alexander Dugin, ce reprezintă biblia expansionismului modern rus, precum și „The geography of victory” (Geografia victoriei) de Ghenadi Ziuganov. Nici cartea lui Dimitri Trenin nu se lasă mai prejos de celelalte, fiind intitulată „The end of Eurasia” (Sfîrșitul Eurasiei), care este în cea mai mare parte un răspuns dat proiectelor geopolitice ruse de tip conservator și expansionist. Toți cei trei analiști sînt vădit preocupați de viitorul geopolitic al Rusiei, luînd în calcul cele patru tipuri de eventuale conflicte post-sovietice, respectiv „conflictul etnic” (Caucaz, Moldova, Tadjikistan, Cecenia), „conflictul energetic” (Zona mării Caspice), „conflictul cu dictatorii sovietici și amenințările teroriste” (Asia centrală) și „conflictele de graniță” (Afganistan, Tadjikistan etc.). În special Dugin vede în Rusia un virtual imperiu care va domina peste ani cîteva alte imperii, și anume: Imperiul European – organizat în jurul Germaniei, Imperiul Pacific – organizat în jurul Japoniei, ca și Imperiul Asiei Centrale – organizat în jurul Iranului. Politica externă promovată de Putin pare să fie inspirată, într-o oarecare măsură, de teoriile expansioniste ale lui Alexander Dugin, și aceasta dacă ținem cont de relația specială a Rusiei cu Germania, căreia îi furnizează peste 70% din necesarul energetic, la protecția pe care Moscova o acordă Iranului, cît și la dialogul din ultima vreme, din ce în ce mai vizibil, cu Japonia. De asemenea, în cadrul tendințelor geopoliticii rusești, una din soluții ar consta în valorificarea enormelor resurse, mai ales energetice, pe fondul modernizării exploatării, în regiunea atît de vastă a Orientului Îndepărtat al Rusiei. Trenin crede că „după trei secole de expansionism și imperialism a intervenit inevitabilul declin al Imperiului Rus. Imperiul nu se mai poate salva de la totala dezintegrare, decît făurindu-și o altă identitate, așa cum a reușit secolul trecut Marea Britanie, fost mare imperiu colonial. Un exemplu care trebuie urmat și de Rusia”. Toate aceste analize ale celor care se consideră gînditorii cei mai reprezentativi ai școlii geopolitice de la Moscova încep să aibă o influență crescîndă atît în discursul public, cît și în deciziile strategice pe care Rusia urmează să le adopte.e est constituie, potrivit specialiștilor, cea mai amplă ruptură din istoria modernă. Această conclu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!