Lucrul cel mai important

Eugen VERMAN

De cîte ori mă văd cu Laurențiu Baciu trăiesc momente aparte. Asta, pentru că o discuție cu acest bărbat – trecut cu puțin de 50 de ani – îmi spune, de fiecare dată, că mă aflu în fața unui „model”. Da, avem nevoie toată viața de modele, de la tinerețe pînă la bătrînețe, cum s-ar spune, pentru că, în fapt, toată viața învățăm. Ceea ce admir eu la omul acesta e, poate înainte de toate, siguranța de sine, lucru evident cînd îmi vorbește de meseria sa, aceea de agricultor, dar și cînd „agață” și alte chestiuni – de politică, de morală, de relații între oameni. I-am observat această trăsătură de caracter – de om puternic, stăpîn pe sine – încă de la primele noastre discuții, asta cu aproape două decenii în urmă. De loc e din Călugăreni, comuna Dămienești – sat amintit într-o celebră carte, „Sub vulturul Moldovei”, din nefericire nu-i mai țin minte autorul, dar cartea mi s-a părut extraordinară, mai ales ca document de istorie – și am fost, împreună, la casa părintească, unde, acum, trăiesc părinții lui și tare mi-au plăcut acei oameni simpli, de la țară, trecuți de mult de vîrsta tinereții, dar legați de glie precum sufletul omului de Dumnezeu. Atunci, la început – era într-o toamnă, o toamnă bogată, aurie, și cînd am stat de vorbă cu bătrînii am aflat cum „s-au luat” ei cînd erau tineri: ea – fiică de bogătaș, el – argat chiar acolo; ea – vădană, soțul murindu-i în Războiul al Doilea Mondial, el – mai tînăr, dar și frumos și harnic, și așa s-au căsătorit și așa le-au venit pe lume patru copii, trei băieți și o fată, cel mare avînd, acum, cincizeci și șase de ani… „Domnule, mi-a spus, atunci, bătrînul Gheorghe Baciu, pentru un om cel mai important lucru este caracterul… Nu-i neapărată nevoie să aibă nu știu ce facultăți ca să fie om de caracter. Asta ține, mai cu seamă, de educația de acasă, și eu și Margareta, nevasta mea, așa ne-am educat copiii. Să fie demni, să fie oameni…”. Sînt vreo zece ani de cînd nu am mai fost prin Călugăreni. Așa că, duminica trecută, cînd l-am reîntîlnit pe „domnul Puiu” – cum îi spun eu, și nu numai eu – prima întrebare a fost: „ce mai fac părinții?”. „Da, fac bine, pe mama era s-o pierd anul trecut, dar acum e bine, peste vreo săptămînă face 85 de ani, tata e încă verde, așa cum îl știi…”. Da, așchia nu sare departe de trunchi. Puiu Baciu – să-l vedeți cum arată: înalt, solid, fața rotundă, ochi adînci, pătrunzători, glas baritonal – e un om întreprinzător, un om de succes. Copilul de țăran de altădată e un agronom cu ani mulți consacrați lucrării pămîntului, cu zile și nopți sub presiunea meandrelor naturii, pentru că „rezultatul muncii agricultorului depinde foarte mult de Sfînta Natură, deși știința agricolă și munca sînt la fel de hotărîtoare…”. După 1989 și-a înființat o societate agricolă – „Romagria” – a lucrat, în fiecare an, suprafețe tot mai mari, societatea s-a dezvoltat; între timp și-a construit, la Călugăreni, o fermă – „o să mergem s-o vezi, e stațiune, nu altceva!” – cultivă grîu, cartofi și alte asemenea. Acum e cam îngrijorat, dar au fost și alți ani cam la fel: „Dacă nu plouă, va fi jale. Am 300 de hectare cu grîu, la primăvară voi pune 40 hectare cu cartofi. Iarna asta ne-a cam dat peste cap, dar mergem înainte…”. Cînd vine vorba despre politică, sau despre exigențele Uniunii Europene, e ferm: „M-am săturat de circul politic din conducerea țării, pe care tot românul îl urmărește, cu lehamite, la televizor. Dacă aș putea, i-aș scoate de acolo și i-aș da cap în cap să se trezească la realitățile vieții poporului. Și ăștia, cu Uniunea lor Europeană! Ne mînîncă, domnule, zvonistica, prostia, incultura, domnule! Exact cu trei săptămîni în urmă eram la Lyon, în Franța, unde delegația județului nostru a vizitat mai multe ferme. Am văzut pe stradă, se vindeau găini și carne de porc și i-am întrebat dacă au voie să vîndă produsele acelea și ăia ne-au spus, clar, că de ce nu, că doar e o tradiție. Ce, tradițiile noastre vor dispare? Să fim serioși! Trăim într-un climat de zvonuri care se amplifică precum molima. Sigur, trebuie să facem performanță și asta o facem, uneori, chiar mai bine ca ei, am văzut cu ochii mei”. … Aici o să vă mai spun că reîntîlnirea noastră a avut loc în zona pieței unde se comercializează, duminica, animale mici, dar erau și țărani cu păsări, iar observația mea viza tocmai vînzarea de găini și alte păsări vii. într-un sfîrșit ne-am despărțit, dar cu invitația insistentă a prietenului meu de a merge, împreună, la Călugăreni, să văd, la fața locului, minunea aceea de „stațiune” care e ferma domnului Laurențiu Baciu…loc e din Călugăreni, comuna Dămienești – sat amintit într-o celebră carte,

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!