Cînd divorțul pare inevitabil

Adrian CIOFLÂNCĂ

Scepticismul din jurul alianțelor politice este atît de puternic, încît acționează el însuși ca factor dizolvant. Alianța DA nu conținea din capul locului, în propria formulă, datele unui previzibil divorț, orice ar pretinde astăzi falși profeți. Este adevărat că, la noi, deocamdată, orice coabitare la guvernare în coaliții și alianțe se dovedește a fi extrem de dificilă. Dar, dincolo de dificultățile de acomodare, scepticismul din jurul alianțelor este atît de puternic, încît acționează el însuși ca factor dizolvant. Scepticismul este cel care ajută profețiile să se autoîmplinească. Nimeni nu dă nici o șansă de durabilitate alianțelor, nici chiar membrii și liderii lor. Încă de la căsătorie se vorbește insistent despre divorț. Mariajul este văzut exclusiv ca unul de conveniență, din interes și, fatalmente, temporar. Nimeni nu se miră, prin urmare, că divorțul mult anunțat ajunge să se producă în cele din urmă.
Această credință în divorțuri ineluctabile este cu atît mai păguboasă cu cît sistemul nostru electoral aproape obligă la alianțe și coaliții, la guvernare sau în opoziție. Alianța este o artă pe care partidele de la noi sînt nevoite, fie că le place sau nu, să o învețe și să o practice. În ultimii ani s-au înregistrat progrese în materie – Alianța DA a avut un protocol bine croit și a funcționat mai bine decît defuncta CDR – dar mai este mult de lucru. Divorțul este încă mai tentant, pentru simplul motiv că e comod și deoarece nu pare a avea consecințe politice, electorale pentru cei care îl inițiază.
Spuneam că Alianța DA nu conținea de la început datele unui divorț anunțat. Mă refer la motive serioase – doctrinare, electorale sau economice. Este adevărat că PNL și PD se reclamă de la familii politice diferite – liberală, respectiv populară -, dar nu a fost așa de la început și oricum principiile celor două familii nu se exclud reciproc. Apartenența la grupuri diferite în Parlamentul European nu obligă la un divorț pe plan intern. Așadar, argumentul diferenței politice este mai degrabă un pretext. Este la fel de adevărat că PNL și PD au electorate parțial diferite. Dar tocmai acesta este rostul unui alianțe – ca partidele din componență să acopere, prin asociere, o plajă electorală cît mai mare. În plus, așa cum spun sociologii, Alianța DA are mulți simpatizanți care, altfel, nu sînt adepții vreunuia dintre cele două partide componente și care, unii dintre ei, nu s-ar mai prezenta la vot sau ar vota cu opoziția, în caz de divorț. În fine, argumentul divergențelor de natură economică pare cel mai important. Mai precis, se vorbește despre grupuri de interese care au intrat într-o confruntare aprigă și au antrenat după ele și cele două palate. Această explicație marxizantă ignoră faptul că din istoria ultimilor 17 ani am aflat mai degrabă că grupurile de interese sînt transpartinice. Oricum, dacă există într-adevăr grupuri de interese afiliate palatelor, atunci tocmai afilierea a provocat ostilitatea dintre ele. Prin urmare, sursa conflictului ar fi, la origine, politică, nu economică.
În ce mă privește, cred în continuare că sursele importante ale conflictului din alianță sînt, pe de o parte, cele instituționale și, pe de alta, cele în esență „neserioase”, dar nu mai puțin importante, care țin de nepotrivirea de temperament și de profil politic dintre Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Am abordat de mai multe ori subiectul conflictului greu de ocolit, prescris constituțional, dintre instituția președintelui și cea a premierului. Toate legislaturile postcomuniste au înregistrat astfel de conflicte din cauza ambiguității Constituției și a slabei disponibilități pentru compromis și negociere din lumea politică. Darwinismul instituțional (Fr. Thom) este o trăsătură de sistem a lumii comuniste.
În privința motivului neserios, trebuie să acceptăm că partidele românești sînt, în general, partide de lideri și că diferențele de temperament dintre aceștia pot constitui motive suficiente de divorț politic. Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu au intrat într-o spirală a confruntării care a dus, firesc, automat, la situația fără ieșire în care se află în acest moment. Criza a urmat unei radicalizări progresive a părților, pînă s-a ajuns la canibalism politic. PNL și PD nu au vrut de la început să se înfulece unul pe altul, dar au prins poftă cu timpul.
În final, putem observa și două părți bune ale actualului conflict. Din cauză că „partenerii” de la guvernare se vînează reciproc, fiecare este infinit mai atent la propriile mișcări. Ca urmare, avem mai puțină corupție. Al doilea aspect îmbucurător este că electoratul pare mai puțin angajat în disputele politice în desfășurare decît în vremurile nebune ale guvernării CDR, cînd un talk-show putea provoca seisme sociale. Dacă nu s-a maturizat lumea politică, măcar se maturizează electoratul.
a DA are mulți simpatizanți care, altfel, nu sînt adepții vreunuia dintre cele d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!