Ultima zi de pregătire și de încărcări ale bateriilor fotbaliștilor de la FCM Bacău, în cantonamentul montan de la Slănic Moldova, va fi cea de astăzi, după-amiază fiind programat antrenamentul final. 26 de jucători au dus cu ei la Slănic antrenorii Cristi Popovici și Marius Gireadă. Cei doi tehnicieni, împreună cu preparatorul fizic Simion Blaga, i-au supus la „cazne” pe cei convocați timp de 9 zile. Au fost cîte două antrenamente pe zi, dimineața alergări și exerciții specifice adaptării organismului la efort, iar după-amiaza „forță” sau joc cu mingea.
Au răspuns la comenzi Ciprian Manea, Viorel Ignătescu, Cristinel Roca (portari), Valentin Geamăn, Daniel David, Adrian Carnariu, Cristi Vrînceanu, George Taban, Lucian Muntianu, Vasile Dobîrceanu, Ioan Enea, Sergiu Mavriche, Dan Spiridon, Ioan Vrînceanu, Tiberiu Beceru, Gabriel Doltea, Rareș Marin, Bobi Verdeș, Marius Botezatu, Gabriel Boghian, Ștefan Liutec, Mihai Dornescu, Remus Cojocaru, Sergiu Pitaru, Dragoș Huiban, Cătălin Vraciu.
Antrenamentul de ieri dimineață, devansat cu o juma’ de oră
Ca să prindă și antrenamentul de după-amiază pe lumină, solară care ca să zică, cel de dimineață a început cu o jumătate de oră mai devreme, astfel că pe la 11 și un sfert era gata. De cîte ori vine pauza se bucură oricine. A urmat masa de prînz de la „Racoviță”, locul în care au fost găzduiți fotbaliștii în perioada cantonamentului. A urmat perioada de odihnă și apoi antrenamentul de la 15:30. Timpul liber este scurt, o oră și ceva seara, după cină, timp în care fotbaliștii se deconectează cu tradiționalul „remi”, ascultă muzică sau citesc, fiecare după preferințe. în rest, toate de bine. Cantonamentul se încheie, dar jocul cu mingea de-abia stă să înceapă. Sîmbătă va avea loc proxima partidă de verificare, cea cu Petrolul, la Moinești. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.