Reprezentanții Direcției Silvice au trimis din nou adrese primarilor de pe Valea Muntelui pentru a-i atenționa asupra necesității de a-i convinge pe oameni să dea în pază suprafețele de păduri deținute. „S-a luat legătura cu fiecare primar al comunelor Asău, Agăș, Brusturoasa și Palanca pentru a discuta despre preluarea concentrată în pază a suprafețelor. S-a transmis și prin fax, în ianuarie, o adresă la fiecare dintre primăriile de pe Valea Muntelui pentru a solicita sprijinul în vederea preluării în pază conform OUG 139/2005”, arată Ocolul Silvic Comănești, într-o informare trimisă Direcției Silvice. „Unele nu vor să înțeleagă faptul că de aceste contracte depind și tăierile de material lemnos, în condițiile legii. Această problemă rămîne nerezolvată, deși s-a tot discutat pe marginea acestui subiect și la ultima ședință de la Prefectură, cînd primarii au părut să înțeleagă și au promis să se implice pentru convingerea localnicilor. Noi le-am cerut o situație cu suprafețele de teren concentrate care urmează să fie luate în pază. Primarul din Brusturoasa a înaintat un tabel nominal cu nuă persoane fără a lămuri toți proprietarii, justificînd că așa a înțeles el la ședința de la Prefectură”, arată directorul Direcției Silvice, Gheorghe Savu. La polul opus se află Primăria Palanca, unde s-a creat un grup de inițiativă, coordonat de primar, care încearcă să convingă populația din zonă pentru încheierea unor contracte de pază. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.