Lumea românească

Tare mai sîntem proaste, fa!

Vasile PRUTEANU

Aglaia lui Iordache și cu Mălina lui Dumitru erau vecine, cu casele gard în gard. Amîndouă erau ambițioase, aveau firi certărețe și repede săritoare la scandal. Cînd se sfădeau, ulița vuia de vorbe colorate și ocări care de care mai deocheate. Lumea se strîngea ca la urs, rîdea, le ațîța, ținînd cînd cu una, cînd cu alta. Motive de scandal găseau cu duiumul. Ba că una umbla cu jumătăți de minciună și jumătăți de adevăr, ba că cealaltă n-are grijă de casă și urmărește toată ziua cine intră și iese de la crîșmă, ba că aia se lasă amăgită de intrigile Ilenei lui Udrea. Și tot așa. Dacă te luai după batjocorile care și le aruncau una – alteia, mai că-ți venea a crede că acuși – acuși își vor crăpa capetele cu toporul. Dar nu se întîmpla așa. Seara, plînse și încercănate, se crămăluiau bărbaților sosiți de la muncă. Fiecare spera că al ei o va scărmăna pe cealaltă. Naiba știe ce le spuneau Iordache și Dumitru, că a doua zi le vedeam prietene la cataramă. Tare mai sîntem proaste, fa, zicea Aglaia. Tot sfădindu-ne mi s-a ars mîncarea pe plită și am uitat oile nemulse. Chiar, fa, și eu am scăpat vaca în luțărnă, n-am închis nici găinile, că putea să mi le mănînce vulpea sau să le rupă vreun dihor, zicea Mălina. Sîntem nesăbuite rău, fa! în loc să ne vedem de gospodărie și de copii, ne sfădim ca proastele, ca să aibă satul ce rîde. Cîteva luni erau nedespărțite. Dacă una avea treabă la cîmp, cealaltă îi hrănea pruncii, dădea apă la viței și la miei. Ce mai, cînd apărea vecina de la muncă, găsea gospodăria aranjată, n-avea grijă. Apoi, iar se mai sfădeau și iar se împăcau. Cîte un rumân mai îndrăzneț îl întreba pe Iordache: „Măi bădie, ce-i spui, bre, Aglaiei de se-mpacă așa iute cu Mălina?”. „Mă neică, eu îs șeful casei. Le-mpac cu vorbă bună. Dumitru face la fel. Cum ne respectăm noi unul pe altul, așa trebuie să facă și ele. Dacă nu-i armonie între noi, ne asemuim cu partidele. Ne-am hărăți precum cîinii printre garduri, iar proștii și răii satului s-ar bucura și s-ar fuduli cum că ei sînt cei mai cei. Lumea, te pomenești că i-ar crede și ne putem trezi cu ei primari sau notari. Atunci să te ții, nene, ce zarvă și ce gîlceavă s-ar isca între oameni. Multe nedreptăți s-ar face și multe pricini de judecată ar încolți. Toți am avea de suferit”.
Povestea asta seamănă izbitor cu ceea ce se-ntîmplă azi cu clasa politică. Cu deosebirea că împăcarea și arbitrajul înțelept lipsesc cu desăvîrșire. Imensa demagogie privind așa-zisa ofensivă prezidențială împotriva corupției se vădește un ordinar joc politicianist, prin care președintele urmărește să-și elimine principalii aliați, în favoarea unui tandem Băsescu – Stolojan. Din acest război murdar nu lipsesc tentativele de aservire a justiției, nici cele de restaurare a statului polițienesc (prin controlul serviciilor secrete și promovarea unor legi antidemocratice), nici intervenția brutală în afacerile marilor firme comerciale sau antreprize industriale, nici favoritismele. Mijloacele de luptă sînt machiavelice. Primează minciuna, dezinformarea, specularea unor momente pentru a-l lovi pe adversar pe la spate. Totul, în scop electoral și de imagine. în acest fel, scena politică a devenit un maidan, o arenă imundă de gladiatori decerebrați, o prăpastie de ură, un ocean de venin. în zadar crede domnul Andrei Pleșu că Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu s-ar putea reuni cordial, zicîndu-și: „că nu ne putem suferi, că ne sîntem antipatici unul altuia, e vizibil. Dar, hai, în interesul națiunii să trecem peste ostilități și să scoatem țara din marasm”. De-acum nu mai pare posibil. Lupta a devenit pe viață și pe moarte. Credeți că este o luptă pentru principii? Nu se vede nici cel mai firav principiu. Sare în ochi doar lupta pentru ciolan. Haitele de influență mîrîie una la alta, se sfîșie în fața micilor ecrane, cad capete nevinovate și rămîn pe funcții lacheii și slugile celui mai tare. Nefericirea e că din această luptă cu miros de borhot și gunoi, nu pierd prea mult beligeranții, ci cetățeanul supus tuturor vitregiilor, bietul ins care se vede hărțuit de Justiție și de instituțiile statului. Nu apărat cum ar trebui. Trăim într-o lume rea, nesănătoasă, în care oamenii (politicienii fără excepție) se privesc unii pe alții cu ură și invidie, o lume care nu ascultă de nimeni și din care lipsesc bunăvoința, solidaritatea, compasiunea.
Pe vremea cînd asistam la sfădelile Aglaiei cu Mălina, le consideram niște proaste. Mă înșelam. Nu erau proaste deloc. Aveau uluitoarea capacitate de a judeca și înțelege că dușmănia și rîca permanentă nu duc la nimic bun. Ceea ce nu putem spune despre politicienii noștri. E o neghiobie să creadă cineva că lumea ar putea funcționa bine cînd e gata să-și iasă din țîțîni. Iată ce vede toată țara, mai puțin cei ce ar trebui să vadă și să priceapă. Să înțeleagă că răutatea și patima dihoniei nestăpînite sînt un exces al prostiei vindicative.i am ui

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!