Contrapunct

Paradoxuri mioritice

Eugen VERMAN

Zilele trecute, salariații de la „Tractorul” Brașov au ieșit din nou în stradă. Li s-au alăturat cei de la „Rulmentul”. Cauza cauzelor – iminenta pierdere a locurilor de muncă. E avansată ideea „lichidării voluntare”. Voluntare, nevoluntare, e un proces cu care ne-am obișnuit – lichidarea a ceea ce, înainte, se numea „economie socialistă”. Dintr-o „citadelă a industriei românești”, Brașovul devine, pe zi ce trece, un oraș tot mai sărac. Culmea e că „Tractorul” trage să moară cînd, în agricultura României, e nevoie ca de aer de mecanizare. Am ajuns ca, la ora actuală, la 100 de hectare să avem… o jumătate de tractor. Asta, în vreme ce în Occident – în țările „surori”, cum s-ar spune, căci doar sîntem și noi, dragă-Doamne, membri cu drepturi și îndatoriri depline ai Uniunii Europene – lucrează, pe ogoare, între 18 și 25 de tractoare la suta de hectare. Un specialist în agricultură spunea, pe un post de televiziune, că am avea nevoie de vreo 350 000 de tractoare, fapt care, dacă s-ar traduce în viață, ar da de lucru „Tractorului” din Brasov, mulți ani…
Fac parte din generația celor care „au prins” fabricarea primului tractor românesc. Atunci a fost o izbîndă națională. Cu trecerea anilor, fabrica s-a dezvoltat și a produs tractoare tot mai competitive, inclusiv pentru export. S-a întîmplat că, după 1989, nimic n-a mai fost bun! Nu mai sîntem în stare să producem? Ni s-a spus că economia României e un uriaș depozit de fier vechi. Și fierul a început să fie vîndut. Șmecheri născuți peste noapte s-au îmbogățit de pe urma comerțului cu fier vechi. Indirect, am înțeles că nu mai sîntem în stare de nimic, singura salvare fiind investițiile străine, tehnologiile străine… Vă amintiți povestea aceea? Se spune că un om a găsit, în pădure, un ou de vultur și, venind acasă, l-a pus sub cloșca ce clocea ouăle ei. Au ieșit puii de găină și a ieșit și puiul de vultur. I-a hrănit găina pe toți, fără discriminare, de fapt nici n-a realizat că puiul acela e „altceva”, apoi i-a învățat să ciugulească viermișori și alte de-astea. Puiul de vultur s-a încadrat perfect acestui mod de a fi. Mai încerca și el, din cînd în cînd, să zboare, dar găina îl apostrofa: tu ești pui de găină, nu poți zbura, comportă-te normal… Și puiul de vultur a crescut mare și, la fel ca suratele lui, trăia din ce găsea de mîncare în ograda aceea. Odată, apropiindu-se de bătrînețe, s-a uitat spre cer și acolo, sus, în înalturi, a văzut o pasăre plutind maiestuos, cu aripile – mari și argintii – în bătaia soarelui, întinse. Ce e pasărea aceea, a întrebat, he, he, e un vultur, regele nostru, al păsărilor, i s-a răspuns, și vulturul nostru a coborît capul în jos oftînd. Și așa a trăit și așa a murit, crezînd că e o găină oarecare… Asta-i povestea!
Și, tot pe un canal de televiziune, am fost puși pe jar o dată în plus vizavi de viitorul agriculturii noastre. Schimbările climatice, ca urmare a procesului de încălzire globală a pămîntului, vor aduce mari secete și ce ne vom face? Sigur, salvarea constă în irigații. Într-o primă etapă am avea nevoie de aproape 300 de milioane de lei pentru irigații. Cea mai năpăstuită regiune din țară e Dobrogea. Dar, ia aduceți-vă aminte, că am avut sisteme de irigații. Dobrogea stătea cel mai bine din acest punct de vedere. Pînă și în județul nostru erau irigabile aproape 30 de mii de hectare, din cîte îmi amintesc. S-au distrus toate, sau aproape toate sistemele. Pe la mijlocul anilor ’80 scriam despre o nouă stație de pompare pusă în funcțiune la Tuta, comuna Tg. Trotuș; o stație modernă, eficientă. Prin 1990 scriam cum mai mulți săteni din partea locului au distrus această stație cu topoarele și cu baroasele, dar n-a fost singura stație distrusă. Așa s-a întîmplat în toată țara. Morbul distrugerii s-a întins ca o pecingine. Materialele au început, chiar, să fie… refolosite. Într-un mod absolut propriu: prin centrul satului Filipești cei de la blocuri își montaseră conducte de irigații pe post de… burlane la sobe. Și nu numai acolo, am văzut chiar și în Bacău astfel de… invenții. Am distrus, și acum ne împrumutăm de bani din străinătate sau așteptăm banii de la Uniunea Europeană, dacă vom fi în stare să-i cheltuim și nu se va îmbogăți o altă cohortă de profitori.
Dă-ne, Doamne, mintea românului cea de pe urmă…!sărac. Culmea e că „Tractorul” trage să moară cînd, în agricultura României, e nevoie ca de aer de mecanizare. Am ajun

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!