„rupe” și lupul

cod, „stin2” – Drumul pînă pe dealul Chițigoi trece printr-o
pădure
cod, „stin3” – Baciul Aleodor se gîndește că va fi nevoit să facă
transhumanța cu elicopterul
cod, „stin4” – Atît de dragi îi sînt oile, încît ar merge și în
genunchi după ele
cod, „stîn5” – Ciobanul Aleodor spune că a învățat, de tînăr,
oieritul de la socrul său
cod, „stin6” – Lîna se usucă pe acoperiș

„Unu-i moldovean și altu-i european”

Brînză de Tamași în burduf de UE

Femeia iese în prgul casei. âși leagă baticul strîns la spate și își cere scuze că nu e îmbrăcată ca pentru oaspeți. âi explic că am bătut drumul pînă la Tamași ca să îi văd mioarele, cîinii și să stau de vorbă cu soțul ei, baciul Aleodor. „Păi ce, omul meu stă vreodată p’acasă?! E în stare să doarmă cu oile în brațe! Mereu e pe deal cu ele. Acum, nu le mai mulge, așa că pleacă din ogradă, cu cîrdul de mioare după el, odată cu zorii și se întoarce cînd dă întunericul”, îmi explică femeia. âmi iau rămas bun de la soția ciobanului și pornesc spre dealul Chițigoi, din comuna Tamași. Acolo e dus Aleodor cu oile. Gabriel, un băiat care nu are mai mult de 14 ani, oploșit pe la casa ciobanului, se arată dispus să îmi fie călăuză. Urc pieptiș mai bine de o oră. Băiatul, învățat cu relieful zonei, o ia țanțoș înainte. Vreo patru cîini ciobănești se țin după noi. „Hai, Mora, hai! Țioa, Mustață, țioa! Hai, că mergem sus, la oițe, hai, măi, puturoșilor!”, îndeamnă băiatul cîinii la drum. Urc dealul abrupt, mai mult prin noroi. Din loc în loc, pete de zăpadă. Merg greu, în spatele lui Gabriel. Cîinii o iau înainte. Trec printr-o pădure la capătul căreia se vede un luminiș. Acolo, baciul Aleodor își paște oile.

înconjurat de vreo trei sute de mioare, Aleodor se sprijină într-o bîtă. Cum mă vede, îmi spune că am avut noroc că l-am găsit, deoarece pînă acum vreo jumătate de oră a fost dus, departe, „pînă la lac”, ca să îi culeagă ghiocei soției. „Au apărut ghioceii. Am cules vreo doi, ca să îi fac o bucurie cînd m-oi întoarce acasă”, îmi explică omul. Nu mă îmtreabă nici de unde sînt, nici care este scopul „vizitei” mele. âi explic că sînt „de la ziar”, dar bărbatul nu se arată nici entuziasmat, nici trist. „Să fiți sănătoasă!”, îmi dă el replica.

„Dormeam noaptea prin nuci”

Baciul Aleodor a început să povestească cum a crescut, de mic, printre oi. Deși mama îl trimitea, zilnic, la școală, el nu avea altceva în gînd decît să pască oile. „Săream pe geam și mă duceam la un om care știam că are stînă. Uneori, în vacanță, mama mă punea să am grijă de vacă și de porc. Nu aveam chef de așa ceva, așa că fugeam la oi. Odată, cînd a venit mama acasă, scroafa dispăruse. Eu habar nu aveam unde este, că stătusem doar cu oile! Cînd am văzut că tata pune mîna pe curea, am luat-o la fugă prin pădure. Seara, mi-am făcut un pat pe una dintre crengile unui nuc. Acolo am dormit toată noaptea!”, rememorează omul. Cu timpul, acesta „a pus ochii” pe Angela, fiica ciobanului la care lui îi plăcea să se ducă. „Era o fetișcană frumoasă foc și isteață! De cele mai multe ori, cînd taică-su mă punea să dau oile la strungă ca să le mulgă, fiică-sa mă ajuta. La 23 de ani, m-am însurat cu ea. De cînd m-am luat cu ea, am stat numai printre oi”, mărturisește Aleodor.

„Și-n genunchi aș merge după oi!”

Ciobanul mi-a povestit cît de dragi îi sînt mioarele. „Și-n genunchi aș merge după ele! Tare mi-e milă de ele, sărăcuțele! Sînt animale atît de blînde! înainte, dormeam prin pădure cu ele. Nevastă-mea mereu îmi zice: «Măi, ai să mori pe dealuri!». Bine ar fi să mai fiu tînăr și să mai fie acele timpuri”, recunoaște baciul. âmi explică că nimeni, în ziua de azi, nu mai întinde nici o mînă de ajutor ciobanilor. „Statul ăsta doar ia de la noi! De dat, nimic! Vrea doar să cîștige! Mă rog la Primărie, de mult timp, să-mi dea și mie o bucățică de islaz, să am unde să pasc oile. Degeaba!”, oftează omul. Omul susține că, oricît de multă mîncare ar avea oile acasă, tot mai bine e, pentru ele, pe dealuri. Marele necaz al său este că lumea e rea și invidioasă. „Multora nu le convine că am atîtea oi. Fac scandal din te miri ce! Unii mai reclamă și pe la primărie. Ei, așa-i lumea!”, concluzionează bărbatul. âmi spune și că dacă Uniunea Europeană vine cu pretenții mari, el va vinde oile, deși nu dorește acest lucru. „Eu fac brînză bună, așa cum am învățat de la socrul meu. Nu am să pun brînza în inoxurile lor nici în ruptul capului! Știu eu mai bine ca cei de la UE cum se face branza, nu trebuie să mă învețe ei! Păi, dacă strecori laptele prin trei site dese de tifon, mai trebuie strecurătorile lor care costă milioane?!”, se întreabă ciobanul.

„Fac transhumanța cu elicopterul”

Baciul Aleodor e supărat că a auzit la televizor, că nu mai are voie să umble cu oile prin sat, pînă la pășune. „Am să fac o rată la bancă și am să-mi iau un elicopter. Am să zbor cu ele, dacă nu mă mai lasă UE să merg pe jos. Atît mi-e teamă, că am să mor și copiii mei vor vinde oile ca să achite banii la bancă”, suspină el. Mi-a mărturisit că, dacă el nu va face față atîtor cerințe impuse de UE, o soluție este să le vîndă la stat. „Eu le vînd, dar tot pe mine să mă lase să le pasc! La oi nu renunț decît atunci cînd oi pune mîinile pe piept!”, spune Aleodor.

„Lupu’ la oi!”

Baciul din Tamași spune că, de cîțiva ani, nu mai are ce face cu lîna. „O țin sus, pe casă, să se usuce și apoi o arunc în Siret. Nu mai are căutare.Ce să fac cu ea? Să o mănînce șobolanii?”, se întreabă el. Omul rîde și povestește că, în timpul regimului comunist, oamenii tundeau și cîinii ca să aibă ce vinde. „Cine știa că nu e de oaie? De cele mai multe ori, chiar semăna blana de oaie cu cea de cîine!”, susține Aleodor. âși amintește cum, cu mulți ani în urmă, a a intrat lupul în stînă. „Noroc că dormeam în pod și am auzit cum băteau cîinii. Cum stăteam eu, sus, am văzut lupul. Am strigat cît am putut: «Lupu’ la oi, mă!». Am sărit cu toții și fiara a fugit. Aveam niște cîini mari, care puteau să rupă și ursul! Noroc că nu a apucat să omoare nici o oaie”, spune acesta.
âl las pe baciul Aleodor printre mioarele și cîinii lui. Rămîne acolo, în cîmp, uitîndu-se la oile sale cum pasc, sorbindu-le din ochi. Stă sprijinit în bîtă și, din cînd în cînd, mai spune încet: „brr, Țurca, brr!”. Mă gîndesc la normele UE, la branza românească de burduf și la cașul proaspăt de oaie. Mă încearcă o singură nedumerire pe drumul către casă: „Sigur știu europenii ăștia că mitul mioritic e pur românesc?” (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!